Categorii
Arhiva Blogging Personal

2014 pentru obișnuit.eu/manuelcheta.com

2014 a fost un an plin de tot și am avut cele mai multe schimbări din întreaga mea viață. M-am orientat puțin către moda bărbătească, dar nu am exagerat, am inceput să invăț javascript, mi-am făcut PFA pentru lucruri de webdesign, am început o emisiune TV la TVS Brașov.

Cu toate acestea eșecul personal al anului îl consider zero proiecte făcute la comun cu Social Media Brașov. Pornisem hotărât și m-am axat apoi numai pe planurile personale, care, după cum se vede, mi-au ieșit. Poate la anul, dar nu mai promit.

Tot anul acesta, în 2014, am făcut mutarea de la obișnuit.eu la manuelcheța.ro. Mult timp am amânat mutarea aceasta, dar obisnuit.eu nu mai însemna ceva aparte pentru mine deja de multă vreme.

Manuelcheta.ro pare domeniul cel mai potrivit, nu pentru că vanitatea o cere, ci pentru că acesta este numele meu și așa vreau să fiu cunoscut în continuare.

Cum a fost anul 2014 pe acest blog?

În ianuarie 2014 anunțam că Orkestra este un nou mod de a face spam în blogosferă, le ceream oamenilor să folosească drone fără frică, pomeneam de rezoluții pe care nu le-am îndeplinit, din păcate, dar atrăgeam atenția că oamenii cu dizabilități nu au nevoie de mila noastră.

La fel, ceream oamenilor să vadă ce sunt scepticii reali în știință și le recomandam să folosească Combofix pentru problemele cu malware în calculator.

În februarie 2014 era evident că Ucraina devine o zonă de război, dar am mers mai departe și am descărcat arhiva Wikipedia, ca mai apoi să descopăr faptul că Hola.org mă ajută să văd Netflix și Hulu online.

Lucru important pentru bloggeri: când dai link către cineva, asta nu e încălcare a drepturilor de autor. Tot pe atunci aflam că CGP Grey a depus mari eforturi să devină vedetă YouTube. Revenind la online, atrăgeam atenția că SEO grey hat este noul SEO white hat.

În martie 2014 le ceream oamenilor să fie atenți la înșelătoriile cu viza SUA, atrăgeam atenția că există o singură soluție a problemei câinilor din București, vedeam privilegii în loc de drepturi și căutam o bicicletă furată.

Tot pe atunci descopeream iFitxIt și ce înseamnă aceea muzică electro-swing.

În aprilie 2014 scriam despre manevra Heimlich prin care îți poți salva prietenii și despre români ca ființe haine, mai ales când nu își dau seama că dreptul altora primează.

Să nu uit de faptul că trebuie să fii atent la bonurile fiscale, dar și că românii de dincolo fac lucruri extrem de faine, gen Romanian Film Festival.

În mai 2014 dădeam o palmă publică celor ce promovau produsul lor ca fiind mai bun tocmai pentru că are cei mai puțini nitrați pe când toate celelalte firme aveau sub limita legală. Mai apoi recomandam Tehgeektive.com și tehnocultura.com ca locuri de vizitat zilnic. Nu trebuie să uităm aici de Social Lockpicker, extensie Chrome care te scapă de site-urile ce te obligă să dai Like pentru a vizualiza.

În iunie 2014 scriam despre chimicalele din viața noastră, despre cum îi educi pe taximetriști, despre medici ucigași, despre cum înveți CSS de la A la Z și despre ce trebuie să faci dacă ai urgențe medicale.

În iulie 2014 lăudam ceea ce fac cei de la Creative Monkeyz, dar și ce a făcut Bogdan Ivănescu cu emisiunea Dr. MIT. Prin perioada aceasta am început să scriu despre javascript și mă rățoiam la cuțofili.

Pe 4 iulie 2014 bloggerul Manuel Cheța a împlinit 4 ani de blogging iar final de lună vedeam, la teatru, piesa Două liniuțe. Mi-a plăcut!

În august 2014 atrăgeam atenția că Envirotabs este o scamatorie și invitam oamenii să se înscrie la 300 de canale YouTube utile. Pe 16 august am început aventura ghenelor arse din zona în care locuiesc și am avut norocul de a NU fi lovit de un șofer beat pe trecerea de pietoni. Am vizitat Fabrica Ciucaș, m-am bucurat de tastatura românească și am aflat cum să recunosc un om care se îneacă.

În septembrie 2014 se vedea că legea securității cibernetice bate la ușă și foloseam hashtagul #nuponta de zor. Cronologia evenimentelor din Ucraina și-a regăsit locul în acest articol iar Superblog 2014 începea în forță.

În octombrie 2014 am avut de făcut cele mai mari două anunțuri din 2014: emisiunea TV numită Tehnocultura avea să vadă lumina zilei peste scurt timp iar obișnuit.eu devenea manuelcheța.ro pe 18 octombrie 2014. Tot atunci am schimbat hostingul de la Brainhost la Easyhost, fostul Hostway.

În această lună ceream oamenilor să nu voteze cu comunistul de Ponta și scriam despre sângele copiilor avortați în care sunt scurse roșiile Cherry din Vittoria, Italia. Armata a fost, din nou, centrul discuției prin bătaia de joc primită.

Tot în această lună ai putut vedea primul episod Tehnocultura, unde vorbeam despre cuptorul cu microunde. Am făcut și serviciu public anunțând țepele de pe Fabrica de discounturi iar blogginul împlinea 20 de ani pe 7 octombrie.

În noiembrie 2014 am scris despre cum să votezi și m-am bucurat că Iohannis a câștigat cursa pentru Președenție. Well done. Prin perioada aceasta am umblat destul de mult pe la studiourile TVS Brașov, am primit cadou super-fain portrete de la artistul Dumitru D. Șușu și am aflat că numele Cheța vine de la vechii haiduci.

Tot în noiembrie am aflat de numărul pacientului – 021 311 02 43 – pentru informații sau reclamații și m-am plimbat cu cel mai rapid tren de pe la noi, Hyperion.

În decembrie 2014 ceream diploma de pompier, trăgeam semnalul de alarmă legat de escrocherii medicale și de taxa pe link și dădeam o palmă publică Galaxy Imob legat de măgăriile făcute.

2014 a fost un an plin de tot. 2015 va fi și mai și.