Categorii
Arhiva Personal

Sfaturi

Nu am nevoie de ele. Dacă nu îți cer sfaturi, atunci sunt șanse mari să nu aplic ce îmi zici. Mă cam plictisesc oamenii ce sar să îmi dea sfaturi „că așa li se pare lor că ar fi mai bine”. Dom’le dacă într-adevăr te ducea capul, făceai ce fac eu și o făceai mai bine ca mine.

În genere primesc sfaturi legat de Reeija. Că așa și pe dincolo. Da, știu că am de schimbat ici și colo, dar dacă vreau sfaturi merg la cineva din lumea ecommerce și le cer. Nu că nu am încercat ce am avut de încercat și nu că ar conta prea mult că am fost faultați la greu anul trecut, în toamnă, tocmai când începeau să meargă treburile. Fuck cares. Se mai petrece.

Când mă întrebi ce fac și eu îți zic că mă ocup de Reeija sau de orice alt proiect, zi-mi doar atât: „cum îți merge?”

Dacă sari să îmi zici că trebuie să fac o listă segmentată pe diferite criterii (ceea ce am făcut deja), să intru în comparatoare de prețuri (ceea ce am făcut deja și nu a ajutat deloc), să apelez la un specialist SEO (nu că nu am fi deja pe prima pagină în Google pentru „genți, genți damă sau genți damă piele”, totul prin white hat seo), sau să fac nuș-ce design modern (ceea ce avem în PSD și aplic pe site în perioada asta) sau alt rahat pe care orice om de pe online cu o vânzare la activ a făcut deja, atunci go away. GTFO.

Sfaturile se dau atunci când omul le cere. Normal că tu știi mai bine ca mine ce trebuie făcut, tocmai de aia nu faci ce fac eu. Fuck cares. GTFO.