Categorii
Personal

„Ne-ați părăsit”

Una dintre criticile cele mai dese aruncate în cârca diasporei este faptul că acei români au părăsit cumva țara. Nimic mai fals. Cei mai mulți au plecat să facă bani, să trimită bani acasă și apoi să se întoarcă „acasă” unde vor să-și cumpere o casă.

Minciuna cu părăsitul vine de la PSD, care urăște tot românul, și de la prostia ori invidia pur românească față de cei care fac altceva, care poate o și duc mai bine.

Ideea asta cu părăsitul este în mintea colectivă, de la mic la mare, de la prost la deștept, indiferent de meserie ori vocație.

Dincolo de faptul că orice om are dreptul să facă orice este legal fără a da socoteală nimănui să nu uităm că diaspora investește miliarde de euro anual în România. Doar nu credeai că multele hipermarketuri și locuințe noi au apărut din neant, nu?

Așadar, nimeni nu a părăsit pe nimeni.

Ce s-a întâmplat, de fapt, a fost o alungare sistematică a multor români în afara țării. Cei mai mulți au fost alungați de lipsa unor joburi ok, a unor salarii decente, a unor condiții de muncă normale și tot așa.

Femei cu vârste de peste 40 de ani au plecat dincolo și au lucrat în joburi groaznice pentru că alte șanse nu li se ofereau în țară.

Condiții de trai dificile ori o societate cu care nu se potrivesc sunt motive suficiente pentru care pleacă oamenii. De cele mai multe ori vorbim de un amestec de motive.

Nu întreba „de ce ne-ați părăsit?”, ci întreabă „ce v-a alungat?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.