Vineri am fost la Romanian Book Club, unde s-a discutat despre cartea Sunt o babă comunistă scrisă de Dan Lungu. Pentru cine nu știe, Romanian Book Club este un club de carte organizat de O carte pentru diaspora, club ce are loc la Brent Civic Centre, la bibliotecă, o dată pe lună, unde se întâlnesc câțiva români să discute despre o carte anume.
Sper sa apucăm discuții despre cărțile SF ale lui Eftimie într-o zi cu soare. Până atunci, discutăm și despre comunism.
La discuțiile despre comunism și despre cartea mai sus menționată țin să precizez că măcar am văzut filmul. Nu am citit cartea. Oricum, una dintre concluziile filmului era că comunismul a fost prost înțeles și că, poate, dacă toți ar fi fost ca baba noastră comunistă, atunci poate comunismul era mai fain.
Notă: comunismul nu bate democrația. Ever.
Revenind la discuții pe tema comunismului și nu despre cartea în sine, cei strânși acolo și-au adus aminte de perioada 80-90:
– cum unii copii aveau un topitop și îl împărțeau cu prietenii de la bloc, plimbându-l din gură în gură;
– cum îți puneai guma de mestecat după ureche, pentru că „acolo e mai curat”, sau la marginea patului, de unde o luai să molfăi mai târziu;
– cum moșii blocului îți tăiau mingea dacă ajungea în gradina cu flori sau peste tabla lor de șah;
– cum se duceau oamenii într-un mare dor să își ia sifon sau suc colorat „cico” de la colțul blocului;
– cum milițienii te opreau când șofai și se comportau ca niște baroni pe tarlaua lor;
– cum te puneau în armată să cureți toaleta sau podeaua bucătăriei cu periuța de dinți.
Nu știu cartea cum este, dar filmul a fost groaznic de plictisitor. Probabil se dorea un film sobru și plin de însemnătate, dar cumva îl încurca faianța din bucătărie.
Oricum, comunism nu vrem. A văzut ce face și ce aduce. Hai, UE!