Categorii
Arhiva General

Ceva bere belgiană

Cu ocazia călătoriei ce o fac pentru niciun motiv anume în afară de concediul binevenit am probat ceva beri belgiene, că tot sunt prin zonă.

Trenul Eurostar ne-a dus de la Londra la Bruxelles, apoi am luat alt tren până la Oostende și apoi busul la o pensiune din zonă.

În genere orașele belgiene sunt foarte frumoase și curate, cu excepția Bruxelles. Am ajuns cu Eurostar la Gara de Sud și arată aproape ca cea din Brașov, adică este urâtă. Prietenii pe care i-am vizitat în zona unde suntem cazați ne-au zis că celelalte gări din Capitală arată mai rău.

Nu e prima oară când aud că Bruxelles este murdar, în schimb Oostende, oraș turistic de la Marea Nordului, este foarte frumos și curat. Și scump, dar asta e altă poveste. Ca idee, prețurile din magazinele din oraș sunt mai mari decât în România. Fac comparația pentru că prețurile din Londra sunt mai mici decât la noi.

Dacă tot sunt în Belgia zilele astea am probat cartofi prăjiți belgieni, de ăia prăjiți de două ori în ulei special pe care nu îl găsești la noi. Apoi am ronțăit ceva creveți, că doar Oostende este oraș la mare și am atacat beri belgiene: Kasteel, Jupiler, Brugse Zot (Nebunul din Brugge) și Leffe. Belgienii au un fel de festival al berii în care poți vedea 100 de beri diferite. Yum-yum.

Că tot am servit beri belgiene nu m-am dat la o parte de la o cafea la filtru pe cum se făcea la noi până să apară cafeaua instant.

Vremea ține cu noi, marea la fel, că doar e prima dată când am văzut și atins marea, mâncarea foarte bună, oameni care îți zâmbesc din inimă.

Sper să revin. Mai avem ceva vizite de făcut și apoi luăm calea Londrei.

Deocamdată pun ceva poze:

IMG_20160816_215538

IMG_20160816_104353

IMG_20160815_194251

IMG_20160815_194243

IMG_20160817_172839

3 răspunsuri la “Ceva bere belgiană”

enjoy the sun 🙂 at some point vei uita sa mai faci comparația cu prețurile din România, vei uita și câți RON valorează £1 🙂 la ciocolată cum stau băieții?

E chiar binișor. Am luat ceva și pentru colegi 😀 Nu garantez ca mai rămâne ciocolata până ajung înapoi, în Londra 😀