Categorii
Arhiva Blogging

#prinbrasovulmeu 2015, Ziua 3: Tiroliană la Casa Viorel, vizită la centrul de echitație Cristina din Râșnov, Cetatea Râșnov și Dino Parc

Sâmbătă, pe 5 septembrie 2015, am avut ocazia să ne bucurăm de cea de-a treia zi de #prinbrasovulmeu. Tot sâmbătă invitații au aflat că aș fi vrut să facem #prinbrasovulmeu lung de vreo 5 zile, dar că negocierile ne-au adus la cifra mai realistă de trei zile. Mai sunt destule locuri de vizitat în zona Brașov: companii, cetăți, zone de agrement.

La ora 10 ne-am postat la cortul „Made in Brașov”, de la Liceul Șaguna, unde am putut vedea expoziții ale firmelor precum Continental, Inna sau Draxlmayer.

Nu am stat mult pe la Made in Brașov pentru că a trebuit să trimit trupa la tiroliană în Poiană, la Casa Viorel. Nu am știut că pensiunile din Poiană au și zone unde poți face sport sau să te bucuri de tiroliană, dar uite că sunt.

Apoi am mers cu toții la Centrul de Echitație Cristina din Râșnov unde ne-am dat cu trăsura ori am călărit. Mi-a fost milă de spatele cailor așa că am ales să mă plimb cu trăsura. Băiatul care ne-a plimbat vorbea cu pasiune de meseria lui și ne spunea cu drag despre modul în care trebuie să ai grijă de un cal.

Desigur, plimbările nu s-au terminat aici. Am plecat către liftul care ne-a dus la Cetatea Râșnov. Pe parcurs am descoperit niște mașini de epocă gata să fure atenția în orice moment.

Am avut ocazia de a urca cu liftul în plan înclinat spre Cetatea Râșnov. În cetate am avut un ghid care ne-a prezentat istoria locurilor și, la un moment dat, am fost însoțiti de o pisică în mica aventură prin timp. In poze poți vedea și un model de armură care cântărea aproximativ 60-70 de kg. Oamenii vremii erau foarte puternici 😀

După ce am trecut puțin prin istoria Râșnovului am plecat într-o călătorie mult mai îndepărtată în timp și am mers la Dino Parc, unde am avut ocazia să vedem peste 30 de dinozauri în mărime naturală. Figurinele sunt create în Germania după specificațiile date de oamenii de știință și apoi trimise în România.

La Dino Parc poți afla despre diferitele tipuri de dinozauri și te poți bucura de tururi de seară după orele 19:30. Cât ești pe acolo nu uita să treci și pe la Cinema 9D instalată de Dino Parc în clădirea principală, la etaj.

Poze:

După Dino Parc am mers înapoi la Oktoberfest, desigur.

Nu uit să le mulțumesc și celor de la I love Bayern, de la Oktoberfest, pentru prijinul ce ni l-au oferit sâmbătă:
i-love-bayern-oktoberfest

Și iată că s-a finalizat și ediția a treia a #prinbrasovulmeu. A fost un tur de forță și pentru oganizatori, și pentru invitați și țin să mulțumesc bloggerilor și partenerilor pentru realizarea evenimentului.

Până data viitoare să ne vedem cu bine. Iată ce video fain a făcut Răzvan Baciu cu drona:

#prinbrasovulmeu este un eveniment organizat de Social Media Brașov și susținut de Oktoberfest, Clubul Economic German, Elmas, Ciucaș, Selgros, Dino Parc Râșnov, Kartbahn Kronstadt, Casa Viorel, Centru Echitație Cristina Râșnov, Primăria Râșnov, Hotel Ramada, Telecabină Tâmpa.