Categorii
Arhiva Blogging

SuperBlog 2013 și-a deschis ușile pentru bloggerii creativi

SuperBlog este un concurs anual de blogging creativ organizat de SwissPlan.biz care cere multă dedicare și te învață ce înseamnă consecvența, cum să lupți într-o competiție a condeiului și cum să creezi relații de durată. Înscrierile au loc între 1 și 30 semptembrie 2013 iar concursul efectiv are loc între 1 octombrie și 1 decembrie 2013.

De obicei vor fi 25 – 30 de probe la care bloggerii vor trebui să participe, dar nu este obligatoriu să participi la toate. Dacă râvnești la premiul cel mare, 4500 de lei cash, atunci va trebui să duci la cap toate probele. Altfel, poți câștiga premii la fiecare dintre probe.

Ajuns la a 7-a ediție SuperBlog este concursul care mi-a făcut o intrare destul de sănătoasă în lumea bloggingului românesc și mi-a arătat cum este blogosfera.

După ce am câștigat, cu destule eforturi, SuperBlog 2010, loc unde am luat ca premiul I (vezi și sfaturi date atunci) un voucher de $2500, aveam deja antrenamentul făcut și am continuat să fac blogging zilnic, chiar dacă nu zilnic pe acest blog.

Cu timpul, prin exercițiul făcut la SuperBlog, am fost în stare să pun în picioare TehGeekTive.com și TehnoCultura.ro, două bloguri de știință/tehnică/cultură și amuzament care mi-au adus un câștig enorm în materie de cultură generală.

Dat fiind că în 2010 am folosit caricaturi (caricaturi1, caricaturi2) în cadrul probelor am folosit lucrurile învățate atunci pentru a pune în practică Geanta Cotidiană, o serie de caricaturi umoristice din universul genților făcută pentru Reeija.

Știu că vrei să îți măsori puterile cu ceilalți bloggeri. Pentru asta trebuie să te înscrii aici și să citești regulamentul de aici. La fel, nu uita să intri în grupul de Facebook pentru a întreba orice ai nevoie să întrebi.

SuperBlog te va face superblogger, dar nu îți va fi ușor.