Categorii
Arhiva Personal

Bănci: pui 5000 de euro și scoți 4981

M-am bucurat că am scăpat de rata la BRD. Mă sunaseră la una-două zile să mă întrebe dacă nu vreau alt credit. Probabil că a speriat-o modul în care i-am zis NU că nu am mai fost apelat deloc din acel minut.

Dacă nu ar fi vorba de salariu sau de contul de Paypal nici nu mi-ar trebui cont în bancă. O experiență mai veche care mi-a lăsat gust amar, peste care mai pui prostia mea, mi-au fost de ajuns încât să nu vreau să mai aud de bănci sau rate la bănci.

Un lucru mai puțin știut este faptul că tu pui 100 de lei în bancă pentru a te bucura mai târziu de dobânzile cumulate la acei bani. Când mergi să scoți banii descoperi nu numai că nu îți primești acea sută + dobânda, dar și ai de dat bani din buzunar.

De ce?

Ipotetic vorbind, la 100 de lei puși în bancă tu ar trebui să primești ceva dobânzi. Nu vei primi. Când vei dori să scoți banii aceia va trebui să dai: comision de administrare, comision de retragere și taxe la stat. Vei vedea nu numai că dobânda nu acoperă comisioanele și taxele la stat, dar că vei scoate 90 de lei în loc de 100.

Și știi ce e mai fain la asta? Nu se pune nicăieri rata inflației, care e pe la 5-6%. Adică, pentru cei 100 de lei banca ar fi trebuit să îți dea 1-3-5% comision (cât o fi și ăla) + să acopere rata inflației. Nu am văzut ca vreo bancă să ia asta în considerare.

Așadar, tu pui 100 și scoți 90 iar banca îți zice că trebuie să fii mulțumitor că ți-a mai lăsat ceva bani. Drăguții de ei.

Alt lucru interesant: cu acei 100 de lei ai tăi bancă dă credite de 700 – 1000 de lei.

Rezultatul? Ei se folosesc de banii tăi să facă pe grozavii cu ei și apoi îți iau alți bani ca să îi retragi. Se folosesc de două ori și tu primești… datorii.

Dovada?

Tocmai ce am citit în Ziarul Financiar o mică analiză:

Calculele efectuate de ZF arată că în cel mai rău scenariu posibil, un client ajunge să retragă la scadenţă 4.981 de euro la 5.000 de euro depuşi iniţial.

Ce alternative ar fi? Ții banii acasă? Pui banii în aur? Cumperi terenuri? Găsești ceva în care să investești pe bune pentru a scoate un leu plus față de cei 100?

Normal. Nu e prost ăla de la bancă, ci tu, pentru că îți dai banii pe mâna cămătarilor.

Un răspuns la “Bănci: pui 5000 de euro și scoți 4981”

Asa este. Ai dreptate, dar dupa cum ai spus si tu nu prea ai alternative. La toate trebuie sa iti asumi un risc…daca ii tii acasa, risti sa iti sparga casa sa ti-i fure..sa nu mai zic ca isi pierd valoarea…terenuri..am vazut cu totii ce s-a intamplat cu ele (a cazut pretul de nu mai cumpara nimeni). Ideal ar fi sa incerci sa incepi un mic business sau sa investesti in ceva. Dar daca nu risti si vrei ceva 99% sigur..eu as merge tot pe banca. Sunt „camatari”, dar macar ai o oarecare siguranta.