Categorii
Arhiva Blogging

Cum să îți optimizezi blogul, de Vali Petcu

cum sa iti optimizezi blogulCând vrei să îți optimizezi blogul trebuie să fii atent că scopul optimizării este centrarea atenției cititorului pe conținutul articolelor și nu pe tot felul de elemente de umplutură, gen widgeturi, reclame flash sau pe un design exagerat de colorat.

Dacă ești puțin atent vei observa câteva modificări pe care le-am aplicat deja, imediat ce am ajuns acasa de la workshopul organizat de către Nico și susținut de Vali.

În primul rând am îndepărtat tagurile de la sfârșitul articolelor și am înlocuit SexyBookmarks cu doar două butoane: Like și retweet. Trebuie să pomenesc aici faptul că, dacă ai tema Thesis, atunci poți face o sumedenie de modificări folosind pluginul Thesis open hook. Apoi am scos comment count de pe prima pagină. Cu cât este mai aerisit designul, cu atât este mai bine pentru cititor. Sweet!

Idei de început

Nu voi scrie foarte multe despre aceste lucruri pentru că Nico a punctat bine aspectele referitoare la scopul blogului, domeniul ales și cum devii un blogger bun. Este de preferat să citești acest articol și acest articol, pentru a-ți crea un tablou de ansamblu.

Cum devii un blogger mai bun AZI

Discuțiile au fost destul de ample și nu cred că are rostul să umplu pagini întregi cu lucruri pe care le pot enumera în câteva fraze. Poți deveni un blogger mai bun azi făcând următoarele lucruri:

  • scrie periodic (respectă un ritm);
  • urmărește știrile din domeniul tău;
  • urmărește liderii din nișa ta și învață din articolele lor;
  • scrie despre ce se întâmplă în domeniu;
  • oferă ajutor celor ce vin în urma ta;
  • urmărește subiectele și după ce ai scris pe blog;
  • creează valoare pentru domeniul tău.

Cum faci optimizarea pe conținut a blogului

Și aici voi enumera câteva idei pe scurt pentru că sunt lucruri simple, dar cu efect. În principiu, pentru a-ți optimiza blogul trebuie să:

  • scoți widgeturile inutile;
  • afișezi pe front-page numai o parte a articolului (excerpt, foloșește tagul more);
  • nu afișezi toate pozele articolului pe front-page;
  • faci comentarea ușoară (everybody hates captcha. mesajele spam sunt problema ta, nu trebuie să o transformi și în problema cititorilor);
  • instalezi subscribe to comments;
  • creezi un design simplu pentru blogul tău (aerisit, neintrusiv).

De asemenea, trebuie să fii atent ca textul să nu conțină cuvinte care nu își au rostul și să fie organizat pe paragrafe, titluri și subtitluri. Aranjarea textului ușurează parcurgerea articolului. Titlurile ar trebui să: fie mai lungi de două cuvinte, să spună ceva, dar să nu spună totul.

Un lucru cât se poate de important este acesta: copywriting is better than SEO. Adică, scrie bine și vei vedea efectele. SEO este zero fără un conținut care să atragă. Oamenii vor să găsească pe blogul tău păreri (cum este X, ce crede Y despre Z, etc.) și informații (cum să faci X, tutoriale, poze, etc.).

Învață și aplică

Teoria este un lucru. Practica este altceva. Ideea este să aplici cele citite aici și să începi să muncești consistent la blogul tău, dacă vrei să vezi efectele. Bineînțeles că efectele se vor arăta în timp (luni bune), dar nu vor întârzia să apară.

Mulțumesc Nico pentru organizarea workshopului, lui Vali pentru sfaturi și pentru verificarea blogurilor noastre și Lord of Lands pentru găzduire.

Ce alte lucruri crezi că ar trebui luate în seamă pentru a ne face blogurile mai bune și, implicit, să fim mai apreciați pentru aceasta?

[UPDATE: Poze de la eveniment, făcute de Sorin Neagu.]

Sursa imagine.

20 de răspunsuri la “Cum să îți optimizezi blogul, de Vali Petcu”

„copyright is better than SEO – Adică, scrie bine și vei vedea efectele. ”

Cred ca faci confuzie intre copywriting ( ceea ce intradevar ar trebui sa spui ) si copyright ( drepturi de autor ) – ceea ce e cu totul altceva …

Da, asa este. E copywriting. Ptiu, ce face neatentia din om 😛

Foarte bine scris si intr-adevar, a fost o experienta ajutatoare atat pentru cei cu oarecare experienta in blogging cat si cei care sunt la inceput!

Cel mai important sfat de acolo este acesta: scrieconstant si bine 😀

As adauga ceva articolului tau. Nu mai indemna lumea sa-si instaleze „Subscribe to Comments”, ci „Subscribe to Comments Reloaded”. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa vreau sa ma abonez la comentariile unui articol si sa n-o pot face decat daca las un comentariu. La Subscribe To Comments n-a mai lucrat nimeni de o gramada de timp, iar varianta reloaded este dezvoltata de altcineva si-si face treaba mult mai bine 😀 Te poti abona la comentarii fara sa lasi si tu unul, plus multe alte feature-uri

Inca o chestie legata de blogul tau, un lightbox pt imagini ar fi extraordinar. Testeasa pluginul Shutter Reloaded

Am testat pluginul cu reloaded si mi-a dat cu virgula. Am tema platita Thesis si nu reactioneaza asa cum trebuie. La cine se poate sa isi instaleze subscribe reloaded, eu va trebui sa gasesc alta varianta 😀

Am lightbox plus si isi face treaba, ideea este ca la acest articol am introdus galerie automat din wordpress si nu relat5ioneaza pluginul cu ea de nu arata pozele frumos. La acelelalte articole merge ok 😀

Eu am inceput cu modificarile la blogul meu. modific ce mai e si la smbrasov 😀

Pai, din cate stiu eu aveti o comunitate in Cluj, se fac evenimente, se aude de voi, nu?

Vreau sa le scot doar de pe front page, ca si acolo le afiseaza. trebuie sa gasesc expresia php corecta sa o pun la acele hooks sa imi afiseze in post, dar nu si pe front page. De obicei am cam mutle taguri. ele exista, dar sunt ascunse acum. Caut sa nu incarc paginile cu tot felul de elemente. 😀

[…] 7 mai a fost foarte util multora dintre noi. Despre el au scris: Vali, Etfimie, Robert, Bloghita, Manu, Nico, Cristi, Injineru și Ionutu. Ca să îți formezi o idee despre workshopul Blogurile – […]

Eu le-am lasat doar in page (single.php) si sunt foarte zgarcit cand introduc un tag nou in lista.

folosesc destul de des taguri noi pentru ca, la tema mea, tegurile sunt convertite in meta keywords, asa ca ajuta 😀

[…] unui ritm – lucru amintit și de Vali la workshopul ținut în urmă cu o săptămână. Cu alte cuvinte, obișnuiește oamenii ca, la perioade […]

[…] SwissPlan.biz, organizatorii concursului – căt și ce investești în blogging – cum să îți optimizezi blogul, de Vali Petcu – Grija față de cititorul tău – argumentarea / formatul textului / formatul […]

[…] nu mi-a plăcut din cauză că am învățat ceva, pentru că multe lucruri le știam deja (vezi workshopuri-le facute cu Vali), ci pentru că am avut ocazia să văd lucrurile învățate sub un alt unghi. […]