Categorii
Arhiva Optimism

Job de vis

crystal-cadouÎn urmă cu ceva timp am scris de ce poți fi fericit că ești șomer și cred că am avut dreptate. Dar fericirile astea se mai și termină și vine momentul în care trebuie neapărat să îți găsești de muncă.

Adică, una care să îți și aducă bani. Nu de alta, dar vine iarna și din ce bani crezi că iei cadouri prietenilor? Să știi că Moșul ți-ar pune de Crăciun niște cadouri sub brad, dar dacă nu ai brad nu merge să te duci în Farmville și să tai copaci digitali pentru că și cadourile vor fi tot digitale. Și îți garantez că nu țin deloc de foame.

Așa că momentul cel mai bun pentru căutarea unui loc de muncă este acum. Ieri, azi și mâine, cine este șomer, ca subsemnatul, trebuie să caute și să tot caute de muncă. Prin vremea Crăciunului din 2009 Moșul mi-a adus vestea, pe căi mai ascunse, că voi fi trimis în somaj. Ăla da cadou. Totuși, mi-a fost cu folos. Așa că știu ce înseamnă ceea ce scriu pe aici, oameni buni.

De vreme ce se apropie vremea sărbătorilor, care nu mai au cum să îmi aducă vești rele, îmi permit să mă gândesc cum ar fi să fiu angajat ca ucenic în Departamentul de Selecție Cadouri al lui Moș Crăciun. Cine nu crede în Moșul să își deseneze unul. Tot nu va crede, dar măcar va vedea.

Se pare că Moșul a trecut în era noastră cu un card de cumpărături fără limită pentru că am ocazia să aleg orice fel de cadouri de Crăciun pentru toți cei pe care îi cunosc. Oare unde își ține moșul cardul?… Sunt un om de treabă, dar de data asta tare i-aș fura cardul. Totuși, trebuie să stau la lucru cu piticii, care uneori mi se ridică în cap, pentru a face selecția cadourilor.

După ce am mai călcat în picioare, din greșeală, vreo doi – trei pitici am reușit să îmi pregătesc lista de cadouri pe care vreau ca Moșul să o ofere familiei și celor cunoscuți. Bineînțeles că voi alege din categoria Coșuri de Crăciun.

Mama mea, hotărâtă, muncitoare și o doamnă foarte elegantă, va primi Caseta bijuterii lux Red, pentru că vrea să își știe bijuteriile mereu în siguranță. Nu are foarte multe bijuterii, dar cele pe care le are sunt de valoare sentimentală inestimabilă.

La câte cadouri mi-a făcut ea mie cred că trebuie să jefuiesc o bancă pentru a-i lua ceva pe măsură. Să fur sacul Moșului, sau nu…?

cutie_vin_ustensile_sah_triplaTata va primi o Cutie Vin Ustensile Sah Tripla pentru că îi place să joace șah și dacă mai poate servi cu prietenii și un pahar de vin, de ce nu?

Nu mai zic că sunt câteva ustensile utile acolo și vin de ajuns, așa că nu o să mă simt vinovat dacă caii lui tata o iau razna sau dacă turele o încalecă pe regină. Știi cum se zice: „te duc o tură, numa’ să nu sari calul!”

black-man-cadouCa să nu se supere frații mei vor primi fiecare același cadou numit Black Man, set ce conține ceas de mână AUTHENTIC FOSSIL, cutie pentru ceasuri și sticla de whisky Johnie Walker BLACK LABEL – CENTENARY EDITION. Adică, meniul complet.

Amândoi se împacă bine cu băuturile și folosesc ceasuri. Eu sunt cu mobilul. Mi l-ai luat, am ajuns în Universuri paralele, parcă sunt debusolat. Să nu uit că celui mijlociu i-aș mai lua și un set de Butoni Gentleman Snow. Sigur i-ar folosi și pentru nunta care are loc la anul. Nesimțitul mi-a luat-o înainte, și e mai tânăr ca mine. Bravo lui și felicitări.

Offtopic:
„Tata : Manu… nepoți… ceva în direcția asta…?
Eu: Ăăăăă, care era întrebarea !? ”

Am câțiva prieteni, am și cunoscuți, și profesori, și colegi, și.. dușmani. Nu, nu am, din câte știu eu. Dar dacă am dușmani, le doresc ce îmi doresc ei mie. Este echitabil, nu? Dacă încep să enumăr pentru fiecare ce i-aș lua, cred că ar pica WordPressul în cap și textul ar fi lung de ar ajunge până la parter (iar eu stau la etaj, nu contează care). Dar am să pomenesc pentru fiecare categorie în parte.

bar_vin_craciun_1_micPrietenii mei nu sunt cei mai mari petrecăreți de pe planetă, dar nu strică să primească fiecare câte un Set Bar Vin pentru Craciun, mai ales că se aproprie sărbătorile și o să aibă parte de multe vizite. Dacă vor avea și vin fiert eu am să fiu primul la ușă. Mai ales iarna vinul fiert face minuni.

Dacă vrei să vezi câte minuni se întâmplă pe metru pătrat strânge-ți toți prietenii într-o cameră și dă-le să bea vin fiert până nu mai pot. Iată că te faci cu niște poze pe care în mod sigur nu le-ai pune pe Facebook. Nu de alta, dar angajatorii se tem că îi vei lua la horă după ce îți văd pozele.

bar-mobilPentru profesori îl rog pe Moșul să le ofere câte un Bar Mobil Luxury – Moet & Chandon Bar Boy. Alegea este justificată, pentru că, ei fiind profesori universitari, li se potrivește eleganța și utilitatea unui bar mobil. Lucrează la nivel elevat, așa că și cadourile sunt pe măsură.

Dacă stau și mă gândesc bine cred că m-aș face profesor universitar numai pentru a primi asemenea cadouri. Ce, n-am voie să bat câmpii din când în când!? Ei bine, profesorii mei sunt interesați să ne învețe, nu să aștepte cadouri. Masterul la putere, oameni buni.

cadou-universalNu trebuie să uit de colegii mei, cu toți niște învingători și oameni hotărâți, de vreme ce au intrat și la master și nu au de gând să se oprească aici. Pentru ei ar fi potrivit câte un Cos Cadou Crăciun Universal Regal, ca să le insufle și mai multă siguranță și să se simtă în continuare învingători.

Pe lângă toate cadourile acestea sunt potrivite și o mulțime de dulciuri, preferatele mele. Dacă mă pui să aleg între prăjitură și altceva, eu aleg prăjitura. Dacă mă pui să aleg între prăjitură și prăjitură aleg în mod sigur prăjitura. Sărbători fericite popor și, dacă aveți mai multe prăjituri, pasați și la mine. Știu eu ce să fac cu ele.

Este bine că Moșul își strânge anul acesta cadourile de la Borealy. Dat fiind că se aproprie Sărbătorile am să fiu și eu bun cu ei și am să le dau un sfat SEO gratuit. Este vorba de imaginile de pe websit. Mai precis, aproape fiecare imagine are un nume în genul „file_ceva.jpg”. Să știți că Google Image se uită și la numele de fișier, nu numai la atributurile title și alt, așa că ar fi bine să fie modificate în consecință. Măcar cele viitoare.

Acest articol participă la concursul Superblog 2010, etapa 23.


5 răspunsuri la “Job de vis”

[…] Job de vis Wed Nov 03, 2010 16:26 pm În urmă cu ceva timp am scris de ce poți fi fericit că ești șomer și cred că am avut dreptate. Dar fericirile astea se mai și termină și vine momentul în care trebuie neapărat să îți găsești de muncă. Adică, una care să îți și aducă bani. Nu de alta, dar vine iarna și […] […]

Salut,

Pentru a putea puncta articolul trebuie ca linkul cu ancora Cadouri de Craciun sa fie functional.

Mersi,

Eugen

Stai ca se apropie urmatorul Craciun. Sa curga stelele 😀