Categorii
Arhiva Infografice

Spațiul după 50 de ani, Yuri Gagarin și NASA – infografice

Prietenii mei știu că am vrut să mă fac astronaut. Cum nu mă împac cu locurile înguste cred că e mai bine că am ajuns… internaut 😀 Cele trei infografice de mai jos au legătură cu faptul că anul acesta se împlinesc 50 de ani de aventură a omului în spațiu, odată cu prima ieșire a lui Yuri Gagarin în afara atmosferei terestre în 1961.

Știai că 12 oameni au călcat pe Lună, că alți 14 au zburat pe lângă ea și că 500 de pământeni au văzut cum e să fii deasupra tuturor? În infograficul de mai jos ai o listă cu navetele spațiale și câteva detalii despre ele. Au fost, până acum 5 stații spațiale, iar ISS este cea mai longevivă dintre toate.

Cine știe cât va mai dura până să avem hoteluri spațiale și turism spațial în toată regula (adică, ieftin, ca pentru niște amărășteni care avem cu câțiva euro mai puțin de acele milioane cerute acum :P). Via [Mashalbe].
human-spaceflight-spaceships-50th-anniversary

Yuri Gagarin a făcut senzație cu primul zbor uman în spațiu pe data de 12 aprilie 1961. El a rămas în spațiu numai 108 minute, suficient cât să realizeze o revoluție în jurul Pământului. El a fost purtat de racheta intercontinentală balistică R-7 și a fost protejat de naveta Vostok-1. Alte detalii în infografic. Via [Geeksaresexy].
yuri-gagarin-spatiu-50-ani-infografic

Nevata spațială Endeavour, de la NASA, are cel puțin 30 de metri lungime și dus în spațiu 145 de oameni, în 24 de zboruri. Dacă te întrebi cum de nu se topește la reintrarea în atmosferă și cum de poate fi folosită de atât de multe ori, atunci răspunsul este acesta: pe partea inferioară a navetei sunt lipite placi ceramice care sunt foarte bune termo-izolatoare.

Chiar dacă se înroșesc, tot poți pune mâna pe ele. Se pare că Mama Natură avea în plan și călătoria în spațiu de vreme ce există asemena materiale. Au existat, oână în zilele noastre șase vanete spațiale de la NASA: Enterprise (test), Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis și Endeavour. Via [Mashable].
nasa_infographic