Categorii
Arhiva Blogging

Întâlnire Social Media Brașov în data de 16 aprilie

blogging1-150x150

Așa cum era de așteptat, cei pasionați de blogging și social media din Brașov vor putea lua parte la cea de-a a doua întâlnire a Social Media Brașov, întâlnire care va avea loc în data de 16 aprilie 2011.

Trebuie să mulțumim Lord of Lands pentru că ne-a oferit o sală în care să purtăm discuțiile în liniște. Această sală se află la sediul Lord of Lands, din str. Kogălniceanu, nr. 16, lângă Camera de Comerț, în Centrul Civic.

Sâmbătă vom discuta despre câteva aspecte care sunt de interes imediat pentru noi, aspecte grupate în jurul următoarelor idei:

  • Identitatea online şi puterea unei comunităţi unite
  • Cine trebuie să facă primul pas – cu referire la ce au scris Makavelis şi Nebuloasa despre relaţia dintre bloggeri, comunităţile locale şi companii
  • Brainstorming – idei de proiecte prin care putem să ne facem cunoscuţi în comunitatea locală

Pentru cei care vor dori să vină vă rog să confirmați printr-un comentariu la articolul de aici. Am dori să știm câți vor fi prezenți. Sunt de părere că, dacă ne implicăm așa cum trebuie, putem face ceva frumos pe zona Brașov. Voi ce ziceți?

Sursă imagine.

4 răspunsuri la “Întâlnire Social Media Brașov în data de 16 aprilie”

Mai ales ca am si facut o statistica partiala a blogurilor din Brasov 😀

Nu o sa ma poti ocoli :))) Ocup mult spatiu 😀