Doream să merg la Big Easy de la Canary Wharf de când lumea și pământul. Locul părea mișto acolo, la înălțime, chiar la capătul grădinii suspendate deasupra stației Elizabeth de la Canary Wharf.
Și cică doream să servesc rac, că doar nu am mai mâncat așa ceva în viața mea.
Ori eu nu știu să apreciez carnea de rac, ori nisipul și condimentele uscate din racul respectiv nu mi-au picat bine, dar știu că am plecat dezamăgit și mai înfometat decât am ajuns acolo.
Ori poate gălăgia excesivă, aglomerația și frigul de la ușa la care ne-au pus m-au enervat, dar ideea este că nu voi merge acolo prea curând.
De prea multe ori ne uităm în curtea vecinului și zicem că totul este mișto. Doar atunci când suntem în mijlocul curții respective vedem că mai bine stăteam acasă.
La pomul lăudat să nu te duci cu speranță, ci doar îmbrăcat în cumpătare.