Aniversarea sau comemorarea sau sărbătorirea a 3 ani de Brexit au trecut foarte repede pe lângă mine. Este drept că am avut un episod de podcast cu numele ăsta, dar ziua a trecut la fel de remarcabil precum o miercuri amețită.
Remarcabilă este fost, în schimb, situația dificilă în care se află UK acum și faptul că Brexit își va face simțită prezența dureroasă nu pentru 5 ani, cum credeam eu citind în stele, ci pentru cel puțin 10 ani.
Nu aș fi crezut că vor trece atât de mulți ani de la Brexit.
Nu aș fi crezut că va fi așa de rău, de la multele greve în perioada asta, scandaluri cu tories la tot pasul, salarii blocate, un NHS în genunchi și firme închise.
Dacă existau probleme, atunci Brexitul le-a scos la iveală într-un mod destul de brutal.
Brexitul este un câștig a dreptului la opinie, al dreptului unei nații să își decidă viitorul. Este OK așa, dar nu este singura latură. Brexitul este și un punct dureros pentru mine și pentru mulți imigranți europeni: acum ai nevoie de viză ca să locuiești aici, nu este la fel de ușor să călătorești și să faci afaceri cu restul Europei, te simți cumva gol în fața Home Office, care are o sabie mai lungă acum cu care își poate face de cap mai mult decât prevede legea (la propriu).
Pe de o parte Brexitul este începutul unei ere noi pentru UK și UK va ajunge înapoi la stabilitate, asta este sigur. Pe de altă parte Brexitul va fi simțit ca o rană care nu se va duce niciodată.
În orice caz, anii vor trece și vom putea spune generațiilor viitoare că am trăit momente istorice. Poate că acele generații viitoare vor admira calitatea istorică a acestor vremuri, însă noi le vom zice că „au fost zile urâte”.