Categorii
Arhiva Optimism

Blogul meu în 2011

Am primit o leapșă de la Lexa și era și vremea să mă achit. Prin mândra blogosferă circulă din când în când câte o leapșă care nu este altceva decât scrierea unui articol pe un anumit subiect dat de cel care a pornit leapșa.

Este și o metodă prin care poți afla ce gândește un blogăr despre o temă anume. Eu voi scrie, în spiritul jocului, despre ce aștept de la blogul meu în 2011. În principiu leapșa poate fi preluată de orice blogăr interesat și, de obicei, este dată mai departe către cunoscuți, dar nu toți din listă, ci doar maxim doi-trei.

Anul în curs a fost plin de tot felul de activități, dar, mai ales, de oportunități. Am apucat chiar și premiul cel mare la concursul SuperBlog 2010, un cupon de cumpărături de 2500$. Ehe, nu găsești așa ceva pe toate gardurile. Poate doar pe cele ale blogosferei…

Mi-am făcut deja comanda electronicelor (netbook-uri și monitoare) din care voi vinde o mare parte și îmi voi ține bani deoparte, poate pentru un PFA (persoana fizica autorizata) în domeniul IT. Nu sunt cel mai tare din parcare, sunt doar cel mai tare din cartier. Atât. Și, vorba aia, un început trebuie să aibă fiecare, nu? Până să ajung la firma mea mai am multă mămăligă de mâncat (la figurat, desigur).

Încep să cred că mentalitatea aceea în care prefer să am un salariu stabil și poate prost plătit nu îmi este potrivită. Așa că vreau să învăț mai mult și să intru în lumea celor care merg singuri, măcar cu un PFA, pentru început.

Anul 2011 îi va aduce acestui blog moartea. Și învierea. Te-ai speriat un pic, nu? Voi trece pe domeniul meu (nu zic acum care este acela), voi lucra mult la noua temă și voi continua activitatea.

Este posibil ca blogul viitor să fie implicat în tot felul de campanii și să găzduiască un podcast din vara anului viitor. Cum blogul îl folosesc pentru a-mi împărtăși ideile, lucrurile care îmi plac și ca hobby voi continua și la anul în acceași formulă.

Așa că, pe scurt, în 2011 aștept de la blogul meu:

  • să ajute comunitatea cu materiale informative, interesante și prin susținerea unor cauze;
  • să fie cât mai cunoscut;
  • să îmi aducă contracte, parteneriate și prieteni noi.

Sunt, zic eu, lucruri de bun simț pe care le pot cere de la un blog destul de mic și pe care aștept să le îndeplinesc. Participarea la concursul SuperBlog m-a ajutat foarte mult să învăț despre disciplină, blogosferă și activitatea constantă de a actualiza blogul zilnic.

Faptul că am câștigat mi-a ajutat foarte mult financiar, m-am ales cu un mic parteneriat și m-a pus în situația interesantă de a apărea în fața camerei de filmat. Mă feresc de camere de filmat de parcă ar fi seringile din copilărie. Ce chin au avut ai mei ca să mă scoată de sub pat de fiecare dată când trebuia să îmi iau injecția… Amintiri hazlii.

Acestea fiind zise pot spune că anul 2011 va fi în mod sigur mai interesant decât anul acesta și că va deschide noi oportunități. Leapșa o dau mai departe către Miscellaneous, o fată foarte conștiincioasă, și Iuliana Fekete, care are un blog plin de lucruri haioase și care te binedispun. De la cele două aștept să văd ce vor de la blogul lor în 2011. Tu ce vrei de la blogul tău în 2011? Nu ai? Fă-ți unul și fii gata de o nouă aventură.

Iată și un mic desert.


7 răspunsuri la “Blogul meu în 2011”

„Nu sunt cel mai tare din parcare, sunt doar cel mai tare din cartier.”
E, HAI SA NU FIM MODESTI…
IN PARTICULAR TI-AM POVESTIT CE EXPERIENTE INTERESANTE AM AVUT CU UNII „PROFESIONISTI I.T.”
ASA CA NU TE MAI ASCUNDE IN SPATELE MODESTIEI SI LASA OAMENII SA STIE CA DACA VOR CAUTA VREODATA UN DOCTOR DE CALCULATOARE SA APELEZE LA TINE!

Multumesc de sustinere. Este important sa ai incredere in tine si in fortele proprii. Stiu, modestia nu este tocmai punctul meu forte. Mersi de reclama. Stii unde ma gasesti 😀

Multumesc pentru urare. Am multe in cap si vreau sa le fac pe toate. 😀

Mulțumesc frumos, Manuel, pentru leapșă, o voi prelua, aveam de gând să scriu oricum despre cum văd eu blogul meu în 2011. 😀

A, și apropo… dacă eu sunt o fată conștiincioasă, tu ești un băiat ambițios. 😀 Și sunt sigură că o să reușești să faci tot ce îți propui .. abia aștept noul domeniu 🙂

Si eu, si eu. Mi-am facut schitele si parca vad ca voi avea de lucrat mai bine de o saptamana la design si tema. Uffff, dar va fi fain, in mod sigur. Multumesc de apreciere:D