Categorii
Personal

Nu-ți place jobul tău?

Ce faci dacă lucrezi la un job pe care-l urăști? Ori este prea greu? Ori este prea plictisitor? Te îmbufnezi și faci munca lent, prost, absent, dezinteresat?

Am dat de asemenea colegi și au fost destule situații în care nu mi-a plăcut jobul pe care îl făceam, deși lucram în domeniul care îmi plăcea. Am simțit pe propria piele ce înseamnă să muncesc după un „deziluzionat” care-și ura jobul și făcea lucrurile în scârbă.

Este enervant.

Ca etică de muncă, mă folosesc de un principiu foarte simplu: dacă îmi place jobul, atunci am să îl fac cât de bine pot și am să mă bucur că îmi aduce împlinire, dar dacă nu îmi place jobul, atunci am să îl fac cât de bine pot și am să țin antenele deschise pentru oportunități noi.

Funcționez după regula că nu este de datoria colegilor sau a locului de muncă să mă fericească, tocmai de aceea sentimentele mele față de job sunt problema mea și nu trebuie să îi afecteze pe ei.

Așadar, dacă îți urăști locul de muncă, atunci fă-ți jobul cât mai bine posibil. Vei descoperi că la un job nașpa oamenii te vor place din ce în ce mai mult și vei primi inclusiv măriri de salariu când nu te aștepți.

A dracu’ cu joburile astea nașpa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.