Categorii
Arhiva General Online

Podcast “Un român în Londra” ep 60 – al patrulea Crăciun în Londra, East-European Fair, Brexit, Ambasada României are pagină dedicată Brexit

În episodul 60 al podcastului “Un român în Londra” am vorbit despre al patrulea Crăciun în Londra și despre viața din Anglia așa cum o vede Andreea Oslobanu, despre cum cumperi o casă în UK cu doar 5% din costul total. Desigur, nu m-am putut abține de la a vorbi despre românul care merge la muncă în Anglia, român pe care și Cetin l-a văzut ca fiind needucat, hoț, de neam prost. În antiteză vorbesc și despre Mircea Goia, românul care și-a făcut visul american cu mâna lui.

East-European Fair, despre care am vorbit în episodul 58, va vedea lumina zilei curând, în sensul că vom avea un așa eveniment care să promoveze aportul adus de imigranții est-europeni în cultura și societatea britanică. Data și locul vor fi comunicate în viitor, însă mă bucur că Nishan Dzhingozyan și Adina Măglan s-au pus serios pe treabă.

Ca de fiecare dată, nu lipsește subiectul Brexitului cu ceva idei esențiale:
– este o diferență mare între registration și application; a doua presupune faptul că poți fi refuzat la aplicarea statutului de rezident permanent sau semi-permanent;
Theresa May a scos taxa pentru aplicarea settled status
– se fac pregătiri de no-deal Brexit
Ambasada României ne informează că în caz de no-deal vom putea folosi aplicația pentru settled status până la finele lui 2020, în caz de deal vom putea folosi aplicația până la finele lui 2021 și că are o pagină dedicată Brexit
Brexit, scris de Ian Dunt: aplicația pentru settled status favorizează angajații permanenți și defavorizează freelancerii
– Brexitul s-a transformat în brexitoză purulentă, după cum precizează Cristian Felea, de la Contributors

*** Urmărește acest podcast pe: Podbean, iTunes, Spotify!


Melodia de fundal ce o auzi în podcast este Weightlesness și a fost creată de Daniel Birch, din albumul Ambient, Vol 1 de pe FreeMusicArchive.org.

Despre ce am mai vorbit:
Adidas X TfL
Agenția de imobiliare SDV HQ Ltd a primit 167 000 de lire amendă pentru fraudă (scamatorie) de tip „bait and switch” / Directorii de la agenția de imobiliare Crestons au furat 100 000 de lire din banii de chirie ai oamenilor
Anul sângelui în Londra: Tower Hamlets este cel mai cuminte district (nici un mort) / Despre London Docklands, una dintre cele mai faine zone din Londra
Cum arată liniile de metrou văzute din avion?

760 de zboruri anulate și 100 000 de clienți afectați din cauza dronelor ce zburau peste pistele de la Aeroportul Gatwick
Atacuri cu acid de sarbatori / Report antisocial behaviour
Stația de metrou Pimlico construită în Minecraft
Daniel Rotariu dă poliția în judecată pentru că nu au luat măsuri în privința fostei care i-a turnat acid pe față
englezii se plâng că Londra primește prea mulți bani de la Guvern, dar orașul generează 26 de miliarde de lire mai mult decât consumă, bani ce se duc la servicii sociale și dezvoltare în tot UK
de ce dobânzile din România sunt așa de mari: pentru că nu este stabilitate

Alte știri:
Mesajul de Crăciun al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Home Office luat la șuturi pentru video optimist prin care sunt prezentați cetățeni UE fericiți cum aplică pentru settled status
Vai, România preia președenție Consiliului Uniunii Europene
Atac, posibil terorist, cu cuțit la o stație din Manchester
Orfelinatele românești la începutul anilor 90: imaginea României

Rușii neagă și acum comportamentul mizerabil al soldaților lor din timpul războiului, când violau și ucideau români după plac așa-zișii „eliberatori” / Comunicat USR
Despre gripa din România
USR anunță că PSD desființează Pilonul 2 de pensii, ceea ce înseamnă că oamenii vor merge la bănci să își retragă acei bani
Universitatea George Barițiu a fost, în sfârșit, desființată.
Expulzarea multinaţionalelor din România: efectul de bumerang al suprataxării plănuite de PSD

Mircea Bravo: Români în Miami
Cum faci Starlite, material izolator termic extrem de bun
Crima organizată infiltrată în Statul Român
Armata UK face filme de recrutare idioate
De ce naveta cu trenul în UK este un coșmar?

o vizită la M&M Londra / vizită la London Bridge / vizită în Clapham / Greenwich / Linia meridianului GMT nu este la Observatorul Greenwhich / Leicester Square / Embankment / Blackfriars / Charing Cross

Despre Britishness / Englishness:
O franțuză are lucruri faine de zis despre români
În anumite zone din UK poliția investighează tweeturi care doar par a fi nepoliticoase
Mad Friday, vinerea nebună de dinainte de Crăciun
Biografia lui Isaac Newton
1000 de ani de rivalitate între Franța și UK

Învață limba engleză:
Ce lucruri să nu le zici în limba engleză
Engleză: cum au influențat invaziile vikingilor în UK limba engleză
Engleză: de ce se spune eleven și nu one-teen?
Despre limba latină și legătura ei cu româna și engleza
Pisici în limba engleză

Despre limba irlandeză sau gaelic, limbă celtică insulară
Engleză: de unde vine numele melodiei „Auld Lang Syne” (For old times sake) ce se aude în lumea anglofilă în vremea Revelionului?
Cum să vorbești mai bine engleza combinând cuvintele
Despre Wales aka Cymru (cumri)
Folosirea lui ‘should’ în engleză

Litere care nu se pronunță în limba engleză
Nume de locuri în engleză
Engleza diferită în Canada față de UK
Engleză: vocabular de Crăciun (dark L)
The Limerick: învață engleza cu ajutorul poemelor umoristice

Cum vorbești despre vreme în limba engleză

Stan și Bran, ediția 2019 (despre realizarea filmului Stan și Bran)