Bine, nu poți numi orașul Sfântu-Gheorghe din Covasna un sat, dar dacă îl compari cu Londra, exact acolo ajungi. De fapt, chiar și Brașovul pare cât un singur cartier din Londra când te uiți că sunt 8,5 milioane de rezidenți permanenți și 12 milioane pe timp de zi aici.
Vorbeam cu un coleg de muncă german și zicea că Berlinul, cu cei 5 milioane de locuitori ai săi, i se pare mai liniștit decât Londra. Ca informație generală avem cel puțin 25 de nații angajate la firma la care lucrez. Oameni care se trag inclusiv din Somalia, Jamaica sau Brazilia. Acolo da diversitate.
Era o vreme în care ziceam că nu se poate nimic mai bun decât orașul natal, Sfântu-Gheorghe, cu cei 70 000 de locuitori ai săi. Când am descoperit Brașovul am zis același lucru. Cu Londra este altă poveste. Aici știi că poți găsi ceva de lucru sau că poți deschide ceva care să țină ani și ani.
Am ajuns să înțeleg mai bine de ce lumea pleacă de la sat la oraș sau de la oraș mic la oraș mare. Atunci când orașul mare îți oferă atâtea ocazii de a crește în meseria ce o ai sau poți găsi de muncă relativ ușor nu prea ai ce să zici împotrivă. Diferența este că dai liniștea și, poate, siguranța orașului mic pe banii și oportunitățile orașului mare.
Cât încă ești tânăr merită să te aventurezi. Măcar până iți umpli sacul. Apoi mergi într-un oraș mic să îți vezi de o viață liniștită. Londra are multe de oferit din multe puncte de vedere și pot zice că am făcut o alegere bună când am decis să iau pauză de România.
Nu știu cât stau pe zonele astea, dar am să mă folosesc de timpul ăsta să fac o școală, să devin un developer mai bun, să pun un ban deoparte, să văd lumea. Nu am plecat chiar cu mâinile în fund și nici nu am venit la ghici, dar a fost o mișcare mare, poate prea mare pentru gustul meu.
La un an și jumătate de când sunt aici am văzut și eu cum este viața departe de țară. Hint: mai trebuie să mai stau ceva ani până mi se face dor. Este o perspectivă nouă, cea a minoritarului, a outsiderului, a celui care nu aparține și nu va aparține niciodată locului. Sunt lucruri cu care crești, ca să zic așa. Te împaci cu ideea că, chiar dacă vei lua vreodată cetățenia britanică, tu tot un străin vei fi. Accepți asta și lași veleitățile de snob la o parte, asta dacă ai doi neuroni puși la un loc. Dacă vei fi vreodată britanic cu numele, tu vei fi, de fapt, un român care locuiește în Anglia. Atât și nimic mai mult.
Deocamdată folosesc timpul să fac nume bun românilor prin munca ce o fac și să învăț cât mai multe. Ca dev cu cât știi mai multe, cu atât trăiești mai bine.
În Londra, oraș mare, ai ce și unde.