Când te uiți la un film din perspectiva unuia care filmează cu telefonul sau cu o cameră video ai crede că filmul devine mai personal, ești mai implicat. Da, ești mai implicat să urăști filmul și să cerți creatorii.
M-am păcălit cu Killing Gunther crezând că este un film normal, nu POV (point of view[of camera]) și așa experiența s-a dus sub nivelul mării. Arnold încă este în formă și prezența lui a fost o gură de aer bună în film, dar melodramatismul și perspectiva forțată a camerei video este de-a dreptul enervantă.
Am mai văzut asta la un film spaniol de horror. Nu mi-a plăcut. A mai fost la un film suedez despre uriași. Iar nu mi-a plăcut. Am mai văzut-o la un film cu alieni care invadează New York-ul. Iar enervant. Și acum cu Arnold.
Cineva, undeva trebuie să interzică filmele cu POV camera. Zic de filmele artistice pentru publicul larg.
Dacă ajung să dau skip undeva pe la jumătatea filmului, este clar că nu mă prinde, oricât de mult am tras de mine să ajung la cadrele cu Arnold. Om fain, actorie faină, dar film greșit.
Killing Gunther ar fi fost o comedie bună, dacă nu s-ar fi luat prea mult în serios, dacă nu ar fi fost prea melodramatic și dacă ar fi filmat în mama focului într-un mod normal.
I-am dat o stea: „A buzzkill”. Este ca la campaniile de marketing unde în ședință ideea pare faină, dar în practică este un dezastru de îți crapă obrazul de rușine.