Categorii
Arhiva General

La un an după votarea Brexitului ceața deasă nu aduce semne bune

Să nu uităm că migrația netă din țări din afara UE este mai mare decât migrația din UE. Oricum, după votarea Brexitului la limită anul trecut nesiguranța i-a speriat pe unii, așă că firmele britanice care au nevoie de muncitori din Europa se cam impacientează.

Reportajul făcut de cei de la The Guardian scoate în evidență faptul că europenii sunt dispuși să lucreze în domenii pe care britanicii le evită și unele firme britanice vor avea de suferit dacă se impune o limită a imigrației care nu ține cont de necesarul din piața locală a UK.

În meserii de jos cum ar fi în fabrici de mezeluri sau la câmp vei vedea că peste 90% dintre angajați provin din estul continentului. Conform regulilor UK după ieșirea din UE cei de aici vor trebui să își facă un permis de rezidență temporară, motiv suficient ca unora să li se refuze șederea.

Este posibil ca cei din high skilled jobs, cum ar fi IT, doctori, ingineri sau cei care au salarii peste 30 000 de lire pe an să aibă prioritate în primirea acelor permise de ședere temporară.

Unele bănci, firme și agenții imobiliare deja fac verificări mai amănunțite când vrei să lucrezi cu ei și nu ești cetățean UK.

În esență UK vrea toate beneficiile unui membru full UE, dar fără obligațiile ce vin odată cu acele beneficii. Ceva de genul: îmi închid abonamentul de TV, dar vreau să mă uit în continuare la emisiunea mea preferată. Nu va merge așa.

Reportajul celor de la The Guardian scoate în evidență faptul că Brexit este un proces confuz și că nici UK nu știe ce vrea. Migrația este folosită ca scuză, dar nu se ating problemele reale: UK nu poate conduce UE, așa că își ia jucăriile și pleacă.

Dat fiind că există un șomaj așa de mic, faptul că propulsorii Brexitului spun că vor face rost de locuri de muncă pentru britanici este o chestie contradictorie și ciudată. Ai imigrație mare, șomaj mai mic decât în 1971 și încă ai 800 000 de locuri de muncă la cald pentru cine dorește și tu spui că imigrația ar fi o problemă.

În filmul de mai sus poți vedea cum un parlamentar care promovează Brexitul zice că ei acceptă oameni muncitori, dar nu cei care vin pentru beneficii. Sunt indivizi care vin pentru beneficii, dar puțini și aceia sunt dintre țigani, puțini români, plus mulți din afara UE, în special zone ca Irak sau Afganistan.

Interviul cu Theresa May îți arată cum poți vorbi 5 minute și să nu spui nimic util. Brexit a fost un „dick move” și așa va rămâne în istorie: o chestie făcută aiurea, provocată de extremiști naționaliști britanici care s-au folosit de minciună pentru a promova o utopie în care nici ei nu cred.

Have fun with Brexit.