„Week-end-ul e prea scurt”

Am auzit vorba asta în lift, când coboram la final de zi de lucru: „week-end-ul este prea scurt”. Nu zău, dar cât trebuie sa fie un week-end ca să fie lung? Vrei week-end lung? Lucrează 16 ore la ceva, orice și vezi ce lung va fi. Sau, de ce nu te-ai întoarce în trecut cu 100 și ceva de ani când copiii de 10-12 ani lucrau câte 12-14 pe zi în fabrici fără a avea nici un fel de drept?

A, și nu aveau week-end-uri pe atunci.

Cum ar fi să lucri 12 ore pe zi? Eh, week-end-ul ăla pare acum ok, nu?

Prin perioada școlii generale avuserăm o perioadă mai proastă și stăteam două familii într-o garsonieră amărâtă din Sfântu-Gheorghe, Covasna. Cum ușa de la balcon nu se închidea cum trebuie și era în perioada lui noiembrie frigul intra bine de tot în casă. Eu dormeam cu frate-miu mijlociu în brațe pe un dulap mic acoperiți de o plapumă și ne încălzeam cu respirația noastră.

Era vacanță și a fost o perioadă scurtă cât stătusem acolo, dar ne trezeam la 5 dimineața, mergeam pe jos la un sat vecin cu orașul și lucram la o biserică de-a părintelui Cucu, om cunoscut în județ. Cu toate că eram copii de generală făceam de toate pe acolo, ba chiar și spart de betoane cu baros de metal. Un ban acolo nu strica. Aduceam totul înapoi acasă, la mama.

Noaptea frig, ziua spart de betoane. Nu ne plângeam, asta era situația. A trecut. Am avut perioade bune, altele rele, alte iar bune și tot așa.

În asemenea situații, când îți aduci aminte vremuri de genul, week-end-ul este o mană cerească, un fel de petrecere continuă, un festin.

8 ore pe zi, week-end liber. Muncă la corporație, indiferent ce faci. Pomană curată. Cazul meu, de alții nu știu 😀

Unii oameni trebuie să simtă frigul și foamea puțin ca să aprecieze ceea ce au. #numaizic