Cum este cu metroul londonez?

Pentru cine nu știe metroul londonez se numește Tube pe aici. Nimeni nu zice „metro”. La fel, statia de metrou nu este „metro station”, ci este „tube station”. Un alt lucru pe țeavă: evită cu tot pretul orele de vârf 7:30 – 9AM și 5:30 – 7PM. Dacă nu mergi la muncă în orele respective, atunci fă-ți program să folosești metroul în afara intervalului. Motivul? E înghesuit, este prea cald, ți se face rău uneori, oricât de rezistent te crezi.

Când descarci aplicația London Tube Map descoperi că este ușor să planifici călătoria cu metroul atât timp cât știi statia de plecare și cea de sosire. Acolo îti va zice că metroul merge la 10 minute, dar este greșit. Metroul londonez, cel puțin în orele de vârf, merge la minut, la 60 de secunde. Uneori încă intră oameni în garnitur de tren iar următorul tren este în gura statiei și așteaptă.

Metroul londonez este dintre cele mai vechi din lume, daca nu chiar primul. Asta se vecde în infrastructura care începe să dea rateuri la orele de vârf. Nu uita că Londra are 8,5 milioane de rezidenți permanenți iar ziua populația Londrei ajunge la 15 milioane. Toata România într-un cerc cu raza de 50 de kilometri. Iar metroul are datoria să suporte o bună parte din milioanele astea de oameni zilnic.

La orele de vârf te va costa, de obicei, cu 30% mai mult decât în restul intervalului și, cu toate astea, fluxul de oameni nu se micșorează. Asta înseamnă că, uneori, unele granituri de tren vor fi blocate, unor oameni li se va face rău și vor bloca metroul, alții vor forța intrarea în metrou în ultima secundă și vor bloca, la răndul lor, metroul în loc pentru minute bune.

Nu este o surpriză să auzi în boxe faptul că linia X sau Y are întârzieri majore. Când sunt prea mulți oameni în stații vei vedea că porțile automate vor bloca intrarea oamenilor până la remedierea situației. Asemenea blocaje se întâmplă săptămânat la câteva stații. Uneori este mai bine să alegi un traseu mai lung, dar care are trenuri mai goale, ca să poți respira și tu.

TfL, Transport for London, instituția care conduce și metroul londonez, anunță adesea îmbunătățiri la stații sau la linii, dar, cu toate acestea, la orele de vârf nu poate garanta că oamenii ajung la timp la lucru. Un lucru important este acela că se fac investiții și că te anunță des. Cum am card de călațorii, numit aici Oyster, pe care îl încarc destul de des, mi-am făcut cont pe site-ul TfL, site foarte bine închegat, chiar dacă este al unei instituții de stat. Prin contul respectiv pot vedea ce călătorii am făcut și primesc Weekend Travel Informațion ori informări urgente prin email. Moderni oameni.

Ca să îmi fac viața mai faină, iau DLR-ul, Dockland’s Light Railway, un metrou de suprafață care merge pe zone limitate, dar în care poți respira, și merg din Isle of Dogs până la Bank. De la Bank iau Northern în direcția sud o stație până la London Bridge, acolo unde este The Shard și, implicit, biroul unde lucrez. Am pomenit numele liniei de metrou, gen Northern, pentru că aici liniile au nume, nu numere, deși, dacă te uiți la numerele de vagoane („train cars”), vei vedea că are cinci cifre iar prima este cifra liniei de metrou. De exemplu Jubilee line are prima cifră 9 iar restul sunt numerele de vagon.

Și un ultim lucru: fii atent la „împiegații” de mișcare pentru că unii dintre ei te vor face să zâmbești. Unii dintre ei văd în meseria lor un mod de a le face altora viața mai faină și, atunci când vorbesc în boxe, o fac într–un mod actoricesc, alții aproape cântă, alții intonează în stilul caracterelor Disney în timp ce îți transmit informația despre tren și celebrul „Mind the gap”.

Final: la statia Canary Wharf, seara, oamenii așteaptă pe două coloane, de-o parte și de alta a ușilor metroului, la fel ca în pozele ce le vedem cu metroul din Japonia. Devine cumva un trend?