Categorii
Arhiva Personal

Despre concedii și muncă

Zilele astea sunt în concediu după cum se poate vedea din statusurile de pe Facebook și din faptul că Tehnocultura SciCast este în pauză. Călătoresc, văd lucruri noi, ciudate chiar, îmi pun gândurile în ordine.

Cât am fost în Belgia am scris despre berile belgiene. În Olanda voi scrie despre pistele de biciclete și nicidecum nu voi ajunge în Amsterdam pe la „locurile vestite”. Nu mă interesează.

Ce mă interesează este o biserică transformată în hotel:
IMG_20160819_175209

Într-un mod interesant am primit două săptămâni concediu de la firma la care lucrez în Londra. Lucru rar. Concediile se dau cel mult pentru o săptămână.

UK obligă firmele să îți ofere 5 săptămâni de concediu plătit pe an. România îți dă 4, în Canada doar 2-3 săptămâni iar SUA zero. Vorbeam cu colegii de muncă și așa am aflat detaliile astea.

Dacă mă întrebi, aș zice că un concediu e necesar. Nu aș putea zice cât ar trebui să fie sau dacă firma trebuie obligată să ți-l plătească. Știu doar că un timp anume departe de birou este un must-have.

Legat de muncă, mă uit la Danemarca, unde zilele de lucru sunt pe la 6 ore iar vinerea se lucrează jumătate de zi. Ori o fi miercurea, nu contează. Important este că ei au un alt sistem. Că e bun sau rău, nu pot zice.

Cel mai important pentru mine este că, spre deosebire de anii trecuți, eu mă ocup numai de muncă, hobby-urile mele (blogurile, canalul de Youtube Tehnocultura, podcastul de știință, jocuri video, filme) și chestiuni de familie. Nimic altceva. E mai liniștită viața acum și îmi pot canaliza energia și voința mai bine spre lucruri care îmi aduc satisfacție.

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât îți dai seama că viața merită trăită doar dacă ești concentrat pe lucrurile cu adevărat utile pentru tine.

Vorba aia, doar azi fac 32 de ani. N-am realizat multe, dar măcar îs pe drumul cel bun.

4 răspunsuri la “Despre concedii și muncă”

Manu, calatoreste ca te vei simti mai bogat cu fiecare loc pe care-l vezi. Buzunarul se vindeca repede. Esti baiat destept 🙂

Nici prea multe călătorii, că atunci devine dureros 😀

Sincer, pot spune că imi place să muncesc cu echipa ce o am. Oameni simpatici care te ajută mereu, indiferent de cât de greu le este lor. Plus că lucru în a două firmă de fashion din lume, so… you get the point 😛