Scriam de curând că Islam NU este egal cu terorismul, dar că este o religie care facilitează accesul la fanatism datorită faptului că nu a trecut prin reforme așa cum au trecut religiile creștine. Doar câteva cuvinte aș vrea să mai adaug subiectului care, din păcate, nu va fi epuizat nici când vom cuceri ale galaxii.
Religia. Există destule dovezi științifice care arată că religia, crezul în zei și într-o zi mai bună, a dus a protejarea omenirii și a dus la dezvoltarea ei până în erele moderne. Joseph Henrich, antropolog evoluționar la Universitatea Harvard a înaintat ipoteza asta în cartea sa „The Secret of Our Success: How Culture Is Driving Human Evolution, Domesticating Our Species, and Making Us Smarter”. Da, religia a fost bună, dar de acum încolo putem să ne lăsăm pe mâna științei, nu pe a ideologiilor și pe a crezurilor în ființe ireale.
Islam. Islamul este o religie care nu a trecut prin reformări oficiale, precum a fost cea facută de Luther sau de neo-protstanți. Islamul încă promovează ideologii vechi de 1300 de ani, ideologii imcompatibile cu democrația și libertatea societății în care trăim azi.
Fanatism. Nu politica externă a statelor și nici aparenta marginalizare a musulmanilor nu este cauza fanatismului, ci tocmai congregatiile de musulmani sunt locuri unde crește și se dezvoltă fanatismul. Auto-segregarea și crearea unor societăți paralele în cadrul statelor vestice duce la crearea unei identități diferite față de țara care le-a dat adăpost și mâncare. Sharia nu va avea grijă de ei mai bine decât are grijă guvernul UK, de exemplu.
Pe de o parte se crede că radicalizarea este generată de marginalizare, pe de altă parte se recunoaște faptul că mulți dintre participanții la atacuri teroriste din Vest sunt oameni de condiție medie, cu o viață chiar bună.
Drept este, musulmanii sunt cei care îi pot ajuta pe musulmani să între în epoca modernă. Și nu vorbim aici de folosirea telefoanelor și a computerelor. Chiar nu contează că musulmanul folosește Samsung Galaxy S7, o ironie în fapt, dacă nevasta lui nu are voie să meargă la școală și este considerată sclava lui.
UPDATE: Bun de văzut și tabelul cu atentatele teroriste care au avut loc în ultimele decenii în Europa de Vest. Interesant lucru, perioada de după 2000 a fost relativ liniștită până de curând.