Hai, recunoaște, la un moment dat tot te-ai visat salvând planeta, luptând cu hoarde de inamici și rupând liniile inamice ori dând de pământ cu un terorist anume. Apoi ți-ai adus aminte că erai la muncă și ai pus pe Facebook o imagine cu „Yay, e vineri” ori „Of, lunea este o zi nasoală” cu ceva pisici în imagine.
Suntem obișnuiți să ni se pară lucrurile îndepărtate de noi ca fiind lucruri pe care noi le-am putea face mai ușor ca alții, tocmai de aceea zicem că putem face un lucru mai bine decât colegul. Apoi eșuăm.
A fi departe, pe un câmp de luptă unde se moare, pare pentru unii o chestie tangibilă și un act de eroism pe care l-ar face, doar că le este greu să se trezească dimineața și își urăsc jobul la corporație. Vezi lunea: este plin Facebookul de lamentări.
Vai, dar de ce să lucreze omul 5 zile pe săptămână? De ce nu 4 zile a câte 4 ore fiecare? Dacă te plângi de programul lejer de acum, sigur te vei plânge de un program redus. Așa suntem noi, oamenii: ne învătăm cu binele și apoi ne comportăm într-un mod ciudat. De aceea cei mai mulți care se visează cu ochii deschiși ca fiind eroi nu ar fi în stare nici să respire în cazul unui eveniment extrem.
În momentul în care te duci la muncă de parcă te duce mama la dentist și când spargi ușa la terminarea programului nu ai voie să te crezi capabil de cine știe ce fapte mărețe. Cele mai mărețe fapte sunt cele mici, făcute constant și cu drag.
Unii oameni urăsc rutina. La muncă, acasă, oriunde. Nu știu că rutina este cea care le poate da un punct solid în viață, un fel de axis mundi, ca să epatez fără nici un motiv anume 😀
Aceiași oameni care se plâng de rutină nu se plâng de faptul că zilnic trebuie să mănânce și să meargă la toaletă. Activitățile astea ciclice sunt OK, un necesar și acceptate ca atare, dar nu activitățile ciclice de la muncă sau din familie/relație. Nu, acolo trebuie să fie altfel. Pe bune?
Atunci când nu poți accepta rutina din viața de zi cu zi ca pe un dat, ca pe un lucru pozitiv, atunci de unde te visezi făcând fapte de vitejie de orice fel?
Imagine via.
2 răspunsuri la “Cine nu s-a visat vreodată erou?”
eu cred, manu, că oamenii care fac cu adevărat ceva, nu prea au timp de lamentări.
e ca povestea cu: vaaai, nu știu ce să mai scriu pe blog, nu am deloc cititori. dar ai încercat să scrii ceva? a, nuu, nu am nicio idee…
și mă mai irită ceva, vizavi de feisbuc: mulți cred că dacă distribuie un apel la o faptă bună, au făcut ceva. 🙁 scheisse!
Tocmai de aia nu mai dau share atât de des la statusurile de FB. Ma uit dacă ajută cu adevărat un share.