Categorii
Arhiva General

Hai să ne mândrim, din nou, cu mizerabila Gară Brașov


În filmul de mai sus vezi de ce Gara Brașov este un loc nasol, totul prin cuvintele lui Sorin Susanu de la CRPC. Apoi, spre final, vezi niște boschetari/drogați cum fac spectacol între cameramani.

Pe scurt, de ce este Gara Brașov un loc mizerabil:
– este mizerie, la propriu. Vezi cum colcăie grăsimea, praful, mirosul infect de budă la tot pasul;
– este un loc plin de dubioși, de la hoți de buzunare, la violatori, tâlhari care, cică, au mai făcut mizerii pe zona respectivă;
– taximetriștii din primul rând sunt „independenți”, adică liberi de a păcăli clienții, respectiv turiștii veniți pentru prima dată, cu tarife exorbitante. La nevoie vor bate clienții care îi iau la rost pentru modul de a face treaba. Îi recunoști ușor pe acei taximetriști: îmbrăcați ca niște huligani sau asasini alabanezi, cu adidași și trening Adibas. Dubioși la figură, mizerabili ca și caracter;
– clădirea arată mizerabil, nu a văzut o renovare de mulți ani;
– plin de bețivani, drogați/aurolaci la tot pasul;
– prea puțini polițiști sau jandarmi pe zonă.

De ce nu se fac următoarele:
– renovare;
– plantarea unor uși rotative care te lasă să intri doar dacă ai bilet;
– curățenie printre dubioșii și bețivanii din zonă.

Nepăsarea asta trece cu vederea până când cineva va ajunge omorât, că de fete de 19 ani bătute cu sălbăticie știm deja. Nu demult o fată a ajuns în comă în spital pentru că un jeg de tâlhar, căruia Judecătoria Brașov i-a permis să stea prin zona Gării știind antecedentele sale, a bătut-o rău de tot.

Desigur, contează și ca brașovenii să meargă peste gară și să facă protest sau curățenie. Dar comoditatea este prea mare. România mai are de crescut.