Categorii
Arhiva General

Despre autobuze și intrarea prin față

Iar se vor oftica ofticații de meserie și haterii mei obișnuiți care îmi propun să merg cu mașina, dar iată ce zice Efu aici: Plus, trebuie introdusă odată și-odată metoda aia cu urci pe la șofer și validezi, nu validezi bilet/cartelă nu pleacă autobuzul din stație.

Mi se pare o regulă bună și ar trebui cerută de tot omul. Dacă s-ar scoate gratuitățile, atunci ai avea mai mult loc în autobuz și l-ai folosi doar atunci când ai nevoie. Nu am bilet, nu urc în autobuz.

Intrarea prin față este o problemă doar pentru blatiști și pentru cei care nu înțeleg că puțină ordine este necesară.

În Brașov, de exemplu, pe autobuze îți arată că trebuie să urci prin față iar regulamentul zice la fel, dar nu este pus nimeni să facă pe polițistul și să îi învețe pe oameni cum trebuie urcat. Dacă RATBv ar investi în echipe care să educe oamenii, am mai vedea ceva efecte, dar cei de la RATBv sunt ocupați cu respectarea ordinelor date de Consiliul Local care dă bilete gratuite pensionarilor. Voturile trebuie să vină de undeva, nu?

Intrarea prin față ar trebui bătută în cuie peste tot. Au și vesticii ceva bun și asta este o chestie care ar merita implementată.