Categorii
Arhiva Blogging

It’s finally here: premiera „Vlog în 2”

Dacă îți aduci aminte de articolul meu supărat legat de comunitatea de bloggeri Social Media Brașov, atunci știi că spuneam că „Eu și cu Sergiu vom face altceva mic, dar posibil interesant.” Sergiu este Sergiu Motreanu, de aici, un om pe care îl admir pentru claritatea gândirii și pentru modul direct de a fi.

Abordează subiectele din punct de vedere istoric, cultural, filosofic. Eu abordez lucrurile din punctul de vedere al unui neinițiat în ale culturii în genere, dar fan al tehnologiei și științei. Brașov mai are un duet care face chestii faine, Dorin și Eftimie cu podcastul ICR.

În sfârșit acel ceva „mic” a luat naștere odată cu lansarea la apă a primului video din seria „Vlog în 2” numit De 13 ani în Brașov.

A luat ceva timp până ne-am hotărât asupra numelui seriei și asupra subiectului, dar am spart gheața. Cu ocazia aceasta ne facem intrarea în lume ca vloggeri, nu doar ca bloggeri. Am mica experiență cu camerele de la TVS Brașov, unde am emisiunea Tehnocultura, așa că mi-a fost mai ușor decât mă așteptam să fac primul film.

Iată o primă impresie despre Brașov în cei 13 ani de când sunt pe aici. Vlog în 2: