Categorii
Arhiva Online

Cartea internetului românesc este neagră ca tăciunele

Întrebasem cu ceva itmp în urmă de ce nu avem o carte a internetului românesc iar Dorin mi-a dat răspunsul azi. Nu putem avea o carte a internetului românesc, o istorie a acestuia, pentru că „Sunt prea multe lucruri cu caracter penal, prea multe furturi, prea multă hoție„.

Cu alte cuvinte internetul românesc s-a clădit și s-a dezvoltat până la nivelul de azi prin furt, piraterie, spam, firme de IT în contracte oneroase cu statul, prostituție și carding. Rețele locale erau centrate pe ideea de furt, piraterie și așa au crescut ca mai apoi să fie cumpărate de firme mari.

Dacă ai vrea să scrii o carte cu istoria internetului românesc ar trebui să dai nume de oameni, locuri, situație în care poliția, DNA și alte organisme de stat at trebui să fie gata cu cătușele pentru penalii ce au stat la baza internetului românesc.

Poate peste zece sau douăzeci de ani vom avea un asemenea manual. Pe la vremea respectivă probabil să se vor fi prescris tot felul de fapte penale. Așadar, nu vedem o carte a istoriei internetului românesc prea curând.

Păcat, pentru că îmi place internetul și mă bucur că suntem pe locul trei în lume la viteza de net.