Categorii
Arhiva Blogging Online Optimism

Iată de ce oamenii nu îl doresc pe Ponta președinte #nuponta

Fiul neo-comunist cel mai iubit al Națiunii nemuritoare și-a atras simpatia multor pensionari și a fomiștilor ce vând voturi pentru un litru de ulei, dar mulți alți români nu sunt de acord cu un președinte copy-paste cu aspirații de zeu comunistoid.

Am citit recent câteva articole ale unor oameni ce nu îl doresc pe postul de președinte. Nu ne reprezintă în nici un fel, nu aduce nimic bun românului de rând și promovează distrugerea țării pe bandă rulantă. Check out this one.

Daniel Urda nu-l votează pe Ponta pentru că Guvernul lui a decis să renunțe la o serie de bani europeni pentru autostrăzi cu scopul de a finanța primăriile arondate PSD-ului. La fel, Ponta nu merită votat pentru că favorizează traseismul politic, vrea să distrugă DNA, intervine în actul de justiție.

Mai sunt multe alte motive, dar ia să vedem un citat:

13. Guvernul caută urgent 6 milioane de cerşetori. Vezi dacă te califici!
Pe scurt, Ministerul Fondurilor Europene tocmai a lansat o licitatie de 100 de milioane euro, care sa asigure cate o sacosa de 18 kg de alimente pentru 6,5 milioane de persoane. Oare sa fie mita electorala? Neah…

Citește mai multe pe DanielUrda.ro.

Adrian Ciocălu nu îl votează pe Ponta pentru că primul-ministru a fost instruit de către liderii comuniști ce au aruncat țara în gunoi după 89 (gen Iliescu, Năstase). La fel, chiar dacă Victor Ponta este tânăr, el nu îi reprezintă pe tineri, cu atât mai puțin pe tinerii întreprinzători. La fel, Ponta a avut multe de ascuns, de la faptul că a colaborat, ca procuror, cu serviciile secrete până la doctoratul plagiat. Să nu uităm de traficul de influență.

Să dăm citire:

Industria IT din România e dominată de firme de casă ale politicienilor cum sunt SIVECO, ASESOFT, OMNILOGIC și altele. Sebastian Ghiță, marele IT-st de la ASESOFT și deputat PSD, îi tipărește afișele electorale lui Victor Ponta, OMNILOGIC este condusă de un apropiat al lui Adrian Năstase, Gabriel Marin, etc. Legăturile sunt strânse, cumetriile făcute și România pierde milioane de euro pe soft-uri inutile și „ePortaluri” invizibile.

Corupția și traficul de influentă din acest sector a ajuns să murdărească și giganți ca Microsoft, vezi recentul scandal în care sunt implicați mai mulți foști miniștri PSD și chiar Victor Ponta. Dosarul se tergiversează prin Parlamentul în care partidul candidatului Ponta are majoritatea și probabil va fi îngropat dacă acesta reușește să ajunga Președinte. Deja se fac „eforturi” în acest sens.

Află mai multe de la Ciocalau.ro.

Rodica Ciobanu, de la Gandul.info, avertizează că, dacă Ponta va câștiga alegerile, atunci se vor întâmpla următoarele: dispariția DNA, baronii penali vor fi liberi, ANI va fi desființată și se vor da mai multe legi cu dedicație.

Important de citat:

Cu o opoziţie slabă şi un preşedinte din şi de gaşcă, precum Victor Ponta, nimeni nu va putea opri PSD să-şi pună în practică ideile, iar emisarii europeni şi americani abia dacă vor izbuti să-i tempereze avântul. În timp record, România s-ar putea alătura Ungariei în topul îngrijorării aliaţilor, corupţia deşănţată trimiţând-o, ca pe ţara naţionalistului Victor Orban, la ieşirea din clubul democraţiei. „Este doar un scenariu alarmist, o exagerare”, vor zice unii. Oare? După faptele enumerate mai sus, ce a mai rămas de demonstrat?!

Un nume de ținut minte: Pop Liviu Marian, senator PSD, un agramat care, când a fost ministru, a făcut tot posibilul să curețe numele lui Victor Ponta în timpul scandalului cu doctoratul plagiat.

Să dăm citire:

Totusi, in ciuda acestor servicii de corectura a unor perle senatoriale prestate pe bani publici de o salariata a Senatului, mai scapa public unele dovezi ale inculturii si parvenitismului acestui personaj dubios, ramas in istoria Romaniei ca sluga lingusitoare si fara scrupule care, in calitate de ministru, a facut tot ce a putut ca sa il scape pe Victor Ponta de dezastrul anchetei legate de doctoratul plagiat.

Via Maramuresenii.ro.

Hotnews transmite un avertisment din partea lui Klaus Johannis: Ponta a făcut pomeni electorale de 15 miliarde de lei, bani ce vor veni la bugetul de stat, în 2015, din taxe mărite de 2-5 ori.

Adică:

„Partidul Social Democrat (PSD) face pomeni electorale pe bani publici. Specialistii au calculat ca suma pomenilor se ridica, pentru 2015, la 15 miliarde de lei, bani care trebuie colectati de undeva. Surse informate din media ne spun ca la Ministerul de Finante se pregateste o modificare ampla a Codului Fiscal si au fost date, in spatiul public, exemple de cresteri de impozite si taxe. Se pare ca impozitul pe teren va creste de opt ori, impozitul pe constructii si impozitul auto vor creste de trei ori”, a spus Iohannis intr-o conferinta de presa, citeaza Agerpres.

Via Hotnews.

LE:28.10.14 Hotnews – Victor Ponta dă lovituri sub centură

#nuponta