Categorii
Arhiva Tehnologie

De la blogging la emisiune TV: Tehnocultura.ro la TVS Brașov


Așa cum am scris și pe blogul Tehnocultura.ro din data de 14 octombrie 2014, în fiecare marți, la orele 20:30 va fi difuzată emisiunea Tehnocultura la TVS Brașov. A doua zi voi pune emisiunea pe YouTube pe canalul dedicat Tehnocultura. Primul film, cel de sus poate fi găsit aici.

După mai bine de șapte luni de dezbateri, teste, materiale strânse și nervi întinși la maxim, emisiunea Tehnocultura va vedea lumina zilei la TVS Brașov, televiziune locală.

Îmi propun să atrag cât mai mulți oameni către domeniile științei și tehnicii, măcar la nivel de cunoștințe generale. De ce? Pentru că ignoranța poate ucide. La propriu. De exemplu, dacă nu știi că vaccinurile sunt utile și că te ajută, atunci vei da crezare unor lunatici care zic că acestea sunt rele. Sau vei crede prostii precum „carnea putrezește în tine”, „cuptorul cu microunde este rău” sau că sateliții GPS te urmăresc pe când este chiar invers.

Cunoașterea de bază în domeniile științei, și vorbim aici de fizică, chimie, biologie și altele, nu există așa cum ar trebui în marea majoritate, așa că emisiunea de față va trece prin diferite subiecte și va căuta să genereze un spirit critic în oameni. Emisiunea trebuie văzută ca o ușă către cunoașterea lumii în care trăim așa cum este ea, nu plină de misticisme ciudate sau de mituri total aiurite.

Emisiunea va avea trei părți: o parte de prezentare, în care vorbesc despre o anumită tehnologie și notez pașii importanți prin care a trecut de-a lungul timpului. Aici voi pomeni de inventatorii care au creat fiecare pas important, dar și despre știința din spatele tehnologiei respective. Vei afla lucruri interesante nu numai despre lucrurile cu care lucrezi zilnic, obiecte care sunt adevărate „minuni” tehnologice, să zic așa, dar vei afla și despre Univers într-un mod, sper eu, nou.

A doua parte cuprinde interviul cu un expert în domeniu, fie că este vorba despre un profesor universitar, un vânzător de calculatoare sau un tehnician care-și iubește mult munca.

În a treia parte prezint știri din lumea științei. De obicei vor fi trei știri care mi-au atras atenția foarte mult și care, cred eu, te vor face mai curios să afli mai multe despre emisiune, dar și despre știință în genere.

Așadar, invită-ți prietenii, frații, colegii și vecinii la emisiunea Tehnocultura la TVS. Dacă nu ești în zona Brașov, nu este bai, pentru că ai la dispoziție canalul Tehnocultura pe YouTube. Înscrie-te acum. 😀

7 răspunsuri la “De la blogging la emisiune TV: Tehnocultura.ro la TVS Brașov”

Chuck Norris a aprobat preview-ul (a fost super încăntat); acum abia așteptăm emisiunea.

Vine, vine. Fiecare episod va fi mai bine facut. A depins de cum de bine m-am descurcat in fata TV-ului 😀

[…] cu microunde este rău” sau că sateliții GPS te urmăresc pe când este chiar invers. – Manuel Cheța, prezentatorul și realizatorul emisiunii […]