Filmul de mai sus nu este un video de prezentare a Brașovului deși ar putea fi catalogat astfel. Filmul este făcut de unul dintre Zburătorii României și putem vedea cum arată orașul de sus datorită pasiunii lui George Coteț pentru zbor și filmări la înălțime. El este pilot instructor la parapanta (și nu numai), dar și în topul mondial la aterizare cu parapanta în punct fix. Sunt sigur că nu știai că avem sportivi de top la asemenea sport.
Zborul cu parapanta este văzut ca fiind unul extrem, dar este floare la ureche pentru cei experimentați. George Coteț, cum care am avut ocazia și onoarea de a sta de vorbă, este în elementul său în aer. Nu îl laud pentru că mi-e prieten, ci pentru ceea ce face. Meritele trebuie mereu scoase la înaintare.
Nu numai că face filme tari cu zborurile lui, dar și participă la competiții internaționale sau mondiale. Un clasament poate fi văzut aici. De curând a luat locul 6 la aterizare în punct fix cu parapanta:
Anul acesta a luat locul 6 mondial la competiția de la Sarajevo. Și cel mai bun lucru? Zice acolo că este român. Cu toate că 99,999 dintre români nu sunt interesați de campioni mondiali la parapantism, fiecare dintre noi are de câștigat de pe urma unui asemenea succes. Odată ce cineva citește clasamentul va întreba ce însemnă ROU și de unde vine George Coteț.
Un lucru mai puțin știut despre Zburătorul George este faptul că el a fost unul dintre inițiatorii zborului cu parapanta și cu deltaplanul în România iar acum este instructor și te poate zbura și pe tine cu parapanta în tandem.
M-a zburat și pe mine la un moment dat de pe Bunloc (zonă de lângă Dârste, Brașov) și a fost extraordinar să văd pământul la 500 de metri sub mine.
O asemenea parapantă poate costa de la 300 de euro la 1500 sau mai mult iar George investește mulți bani pentru performanță. Uneori călătorește până în capătul lumii ca să arate ce poate face un Zburător și promovează România și Brașovul cum știe el mai bine:
Vezi mai multe filme cu zborurile lui pe YouTube.
Sunt sigur că vrei să zbori și tu. Nu e greu. Trebuie numai să iei contact cu el aici. Am zburat și vreau să mai zbor cu prima ocazie. Este o experiență care merită puținul pe care îl cere la un zbor.
La final iată un alt film cu zbor cu motodeltaplanul:
2 răspunsuri la “Parapantiști români în topuri mondiale”
vreu o parapanta la iasi bucim numarul 70 csc
Trebuie sa vii la Brasov. Nu trimitem parapante la Iasi.