Categorii
Arhiva Blogging

Brașovul atunci și acum – Social Media Brașov face poze în oraș

hotel-aro-palace-brasov-atunci-acum-bloghita-infoBrașovul atunci și acum este un proiect inițiat și organizat de Bloghiță, care avea ideea aceasta încă de prin 2008, dar nu a găsit ocazia potrivită. Cu promisiunea că ne așteaptă bere rece în oraș, noi, câțiva membrii ai Social Media Brașov, ne-am prezentat la raport, ne-am plimbat prin centrul vechi și am asistat la fotografierea locurilor.

Bloghiță avea pozele vechi pe tabletă iar Octi a făcut noile poze. Pozele vechi le-a obținut de la Orașul Memorabil, un website foarte interesant unde poți vedea poze cu Brașovul de odinioară.

La ieșirea de azi au mai participat Noru, Alin și Răzvan. Ne-am plimbat pe Republicii, prin Piața Sfatului, apoi pe la Poarta Schei, la Liceul Sportiv, Liceul Unirea și la Aro Palace.

Brașovul este frumos și arată mult mai bine ca în 2003, când am venit aici. Pe la vremea respectivă gropile erau peste tot și mergeai cu autobuze vechi de prin anii ’70-’80. Sensurile giratorii, de care se plâng unii, sunt o metodă de a decora orașul iar plimbările prin Centrul Vechi sunt mereu binevenite. Brașovul merită admirat și vizitat pe cât de des se poate.

Ce făceam în timp ce căutam poziția cea mai bună pentru fotografii? Îmi configuram wireless pe telefon și mă enervam că Facebook nu se încarcă:
brasovul-atunci-acum-manuel-cheta-obisnuit-eu-9-martie-2013

Vezi mai jos trei poze cu Brașovul atunci și acum, iar restul te invit să le vezi pe blogul lui Bloghiță.
brasovul-atunci-acum-strada-republicii-bloghitaqbrasovul-atunci-acum-catedrala-piata-sfatului-bloghitahotel-aro-palace-brasov-atunci-acum-bloghita-info


UPDATE: Victor are un mod interesant prin care apar cele doua tipuri de poze vechi/noi. Vezi minunăția aici.

12 răspunsuri la “Brașovul atunci și acum – Social Media Brașov face poze în oraș”

Cu un fotograf ca Octi si un fotosopist ca Bloghita, iti dai seama ca ies treburile 😀

Urmeaza ceva si mai tare cat de curand. Stay tuned for the next level of Brasovul atunci si acum!

Foarte frumoasa initiativa si la mine in oras sunt cateva persoane asa.

Nu am prea auzit de multi sa faca in tara asta. Ideea nu este tocmai noua, dar in mod sigur Bloghita a fost printre putinii sa o puna in practica.

Brasovul chiar este un oras super tare. M-as muta linistit acolo. Din ce-am inteles, in domeniul IT, chiar se gaseste de lucru.

Administratia de-acolo se tine de treaba.

Da, din cate ne uitam orasul arata chiar bina, asa ca as putea zice ca adiminstratia isi face treaba. Cat despre joburi in IT cred ca se gasesc. De nu, pe net tot faci un ban 😀

Poate mai ajungi in vizita. Cu cat aflu mai mult cum este dincolo (ca vreme, in special ) cu atat imi doresc sa stau mai mult aici 😀

Mersi. Speram sa facem ceva mai mare cat de curand 😀