Categorii
Arhiva Personal

Moș Nicolae mi-a adus o caricatură genială de la CreARTiv3

caricatura manuel cheta CreARTiv3  Adrian TrestianDe ceva timp știam că mă paște un cadou frumos și l-am primit azi sub formă de caricatură venită din partea CreARTiv3. Zi-mi că nu am ieșit foarte bine în caricatură. Ce-i drept, e una dintre puținele imagini cu și despre mine care chiar îmi place.

CreARTiv3 este un grup format din trei artiști Valentin Chibrit (caricaturist, ilustrator, pictor), Trestian Adrian (caricaturist, pictor) și Radu Cletiu (caricaturist, pictor mural, benzi desenate) și văd că au multe referințe foarte bune de la colaborării lor. Caricatura aceasta a fost făcută de Trestian Adrian.

Nu mi-am dat seama până de curând de ce caricaturile prezintă un cap enorm și un corp mic, dar este clar că așa poți prinde mai bine esența unui om. Prietenilor le-a plăcut pe loc când au văzut caricatura. S-ar putea să o decupez și să umblu cu ea după mine 😀

Cei de la studioul de artă sunt gata să facă oricui interesat niște picturi la comandă sau caricaturi. Am zis mereu că artiștii sunt oameni pe care eu nu îi înțeleg, dar apreciez munca lor, motiv pentru care am tot scris pe acest subiect în ultimii ani. Mai jos poți vedea un film time-lapse cu modul de creare a unei caricaturi:

Și, ca să mă dau mare, pun aici caricatura într-un format mai mare:
caricatura manuel cheta CreARTiv3 Adrian Trestian

Ce zici? Așa-i că mi se potrivește?

3 răspunsuri la “Moș Nicolae mi-a adus o caricatură genială de la CreARTiv3”

Eu am crescut dupa caricatura asta 😀

Mai stilata oricum decat cele din centrul Parisului