Categorii
Arhiva Optimism

#prinbrasovulmeu ziua 2 – poc, poc, dar legal

În a doua zi de #prinbrașovulmeu am avut ocazia să fim „bad boys” cu armele, la poligonul de tragere de lângă Teliu, un poligon privat unde se vor organiza trageri cu arma, sportivii vor putea ținți talere după bunul plac iar cei mici vor putea folosi armele cu aer comprimat și alice pentru a nimeri țintele.

Au și loc pentru tragerea cu arcul. Am apucat să văd ce sunt acele talere, mici farfurii din ceramică ce nu afectează mediul înconjurător odată ce sunt sparte. Am avut ocazia să vedem o pușcă cu glonț cu care au tras cei mai mulți. Costă numai pe la 8000 de euro și e deopotrivă bună pentru vânătoare și sport de performanță. Marin Matei ne-a arătat cum se trage cu stil și a tras în câte două talere în acelați timp. Clasă.

La cât de dornici au fost cei prezenți să tragă cu arma cred că vom reveni în acel loc foarte curând.

Apoi am mers la biserica fortificată din Prejmer unde am aflat de la Eftimie că toată zona din jurul (sau măcar din fața bisericii) este presărată cu tunele ce duc de la case la biserică. Pe acolo fugeau oamenii la adăpost în caz de atacuri. Interesantă treabă.

La final de #prinbrasovul meu, ediția a doua, am rămas cu gândul că abia am prins gustul evenimentelor și vom mai avea parte, cu puțin noroc, de #PrinPoianaBrasovuluiMeu.

La #PrinBrașovulMeu, ediția a doua, organizat de prinbrasov.com și Ciucaș, au fost sponsori Pensiunea Luiza și Aro Palace, care au asigurat cazarea bloggerilor din exterior, Sergiana Poiana Mărului, care a dat masa de searăîn prima zi iar Cabana Plaiul Foii a dat-o pe cea de prânz în prima zi, Times Pub a contribuit cu distracția pe seară. Mulțumiri și lui Christian Macedonschi care ne-a pomenit de #PrinPoianaBrasovuluiMeu.

Felicitări organizatorilor și sponsorilor.

Iată și câteva poze: