Categorii
Arhiva Blogging

Zelist Monitor – dacă e online, atunci se poate măsura

zelist monitor online bloguri twitter facebookAm primit de curând ocazia de a încerca Zelist Monitor, un tool foarte interesant și util deopotrivă. Toți cei care sunt în online au auzit în mod sigur de Zelist. Deși o bună parte zic că nu este relevant oamenii tot la topurile Zelist se uită. Și pe bună dreptate. Plus că fiind pe net trebuie să fii mereu în gardă.

Pentru fiecare blog înscris în Zelist se face un sumar al comentariilor primite și date, se prezintă evoluția pe un grafic și ce bloguri oferă link către el. Nu este cel mai complet mecanism de analiză, dar îți oferă o idee despre cineva din blogosferă.

Dacă vrei să știi mult mai multe detalii, mai ales dacă ești companie, sunt sigur că ai nevoie de un tool profesionist. Ei bine, Zelist Monitor face o groază de treburi. În principal este un sistem de monitorizare a social media din România. Și nu este tocmai muncă ușoară de vreme ce sunt de verificat peste 62 000 de bloguri, 49 000 de conturi de Twitter, 2000 de grupuri de Facebook, 15 000 de pagini Facebook, plus 500 de publicații online și forumuri.

Ca să nu te încurc cu prea multe detalii tehnice trebuie să îți zic că munca și-e cu mult ușurată dacă ai în caz două noțiuni: monitorizarea expresiilor și derularea de campanii (monitorizarea linkurilor). Ca să testez sistemul am ales să urmăresc expresii ca: smbrasov, #berar, și Social Media Brașov (doar sunt membru al Social Media Brașov).

Monitorizarea expresiilor mă ajută să văd de câte ori este folosit un termen dat de mine, unde este folosit (bloguri, Facebook, Twitter, publicatii online, forumuri), la câți oameni a ajuns știrea cu acel termen și din ce zone sunt cei ce au transmis acea știre pe bloguri și Twitter. Plus că îmi oferă grafice interesante, exportarea conținutului (să poți face prezentări offline) și chiar îți oferă o listă exactă a locurilor în care a fost pomenită expresia.

Se spune că în online totul se poate măsura. Ei bine, dacă nu se măsoară chiar totul, în mod sigur se măsoară foarte mult. Dovadă faptul că am putut vedea că smbrașov a fost pomenit în 33 de locuri și a ajuns la 6000 de oameni (6k IMP – 6000 de impresii, sau utilizatori care este posibil să fi văzut acea știre). Și asta într-un interval de numai câteva zile. Din imaginea de mai jos îți poți da seama că zona Transilvania a fost cea mai interesată în răspândirea veștii despre smbrașov.
zelist monitor expresii monitorizate smbrasov berar

Te-am făcut curios? Sunt sigur că da. Sistemul nu este greu de folosit odată ce ai învățat lucrurile de bază. Ca să vezi mai bine cum se folosește te invit să descarci Ghidul de utilizare a sistemului Zelist Monitor.

Un alt instrument foarte fain este cel de monitorizare campanii în care poți introduce maxim 35 de linkuri și poți afla dacă au fost folosite în blogosferă, pe Facebook, pe Twitter și câți oameni au citit stiri ce conțin acele linkuri. Noi, în Social Media Brașov, suntem interesați să aflăm ce se spune despre noi și unde și un asemenea tool ar fi perfect. Ne gândim în viitor să luăm măcar pachetul Standard.

Poți vedea în imaginea de mai jos cum arată monitorizarea de campanii. Clic pe imagine să ajungi pe site-ul Zelist Monitor unde poți afla o groază de alte detalii interesante. Ce părere ai: e sau nu necesar un sistem de monitorizare în online? Eu zic că da.
zelist monitor monitorizare campanii linkuri smbrasov berar

6 răspunsuri la “Zelist Monitor – dacă e online, atunci se poate măsura”

In genere pentru ei este, nu pentru un singur blogger, desi daca ai bani, iti permiti pachetul de baza. 😀

Da, si aveau si halate albe :)) Eh, pentru noi, astia mai micii merge si Ze-top!

Hai sa fim seriosi, topurile din Zelist sunt total irelevante… de fapt irelevante este putin spus… n-au nicio treaba cu nimic, parerea mea… tot ce tre sa faci e sa faci schimb de link-uri cu cat mai multi si o sa fii in top 1%… useless

Da, asa manevrezi sistemul, dar agentiile unde crezi ca se uita cand cauta oameni pentru campanii? Ai ghicit: pe zelist in top 100 (maxim):D