Categorii
Arhiva Optimism

Drumul Mingii primeşte un salut din Spania

După cum bine ştim Chinezu s-a aliat cu Timişoreana pentru a crea din Drumul Mingii un eveniment cât se poate de frumos din care au toţi de câştigat, inclusiv noi, blogării.

Dat fiind că am deschis oficial sezonul călătoriilor mi-am propus să mai dau o mână de ajutor campaniei şi să realizez un salut puţin mai diferit tocmai de aici, din Madrid. Până să îţi arăt despre ce este vorba vreau să povestesc numai puţin despre primele mele impresii legate de acest oraş.

La peste 4 milioane de locuitori şi cu 55 de kilometri de la un cap la altul primul meu sentiment a semănat foarte mult cu wow. Fiind obişnuit cu Braşovul, oraş relativ mic, Madridul mi se pare o enormitate care are de oferit şi bune, şi rele.

Deşi concluzia generală este că nu aş vrea să locuiesc în acest loc, părerea mea despre ce este bun şi rău aici o voi publica în două articole viitoare numite pompos „radiografia negativă” şi „radiografia pozitivă”.

Urarea mea de bine sună în acest fel: Un salut din Spania pentru Chinezu şi Drumul Mingii – Să aliniem forbalul în paşi de Timişoreana. Acest mesaj şi traseul Drumului Mingii le-am imprimat pe un tricou şi m-am fotografiat în Madrid în două locuri.

Pozele de mai jos sunt făcute la kilometrul zero al Spaniei, în Sol, zona centrală a Madridului. De ce acolo? Pentru că ceea ce a făcut Chinezu, prin implicarea activă a cât mai mulţi blogări care au şansa de a se afirma în acest fel, reprezintă un punct de pornire către o blogosferă mai educată şi mai responsabilă.

kilometrul zero spania drumul mingii pozakilometrul zero spania

kilometrul zero spania drumul mingii

 
 
 
 
 
 
 
 
Am mai facut o poză la o staţie de metrou iar în ea se observă mai bine textul şi harta. Pozele de mai sus le-am făcut cu telefonul meu iar cea de jos cu alt telefon mai performant, al unui amic. Din nou întrebarea: de ce poza la metrou? Pentru că eu sper ca această campanie să fie calea de comunicare şi metoda prin care ne vom uni şi ne vom cunoaşte cât mai mulţi blogări din ţară.
drumulmingii spania metro salut

Fără alte cuvinte, salut din nou iniţiativa Drumul Mingii şi tot ce pot să urez de aici, din Spania este: la cât mai multe beri şi la multă voie bună tuturor.

2 răspunsuri la “Drumul Mingii primeşte un salut din Spania”

Hey, merci. Aproape ca eram pepunctul de a nu reusio sa fac asta cu tricoul. Dar am avut bafta, sa zic asa 😀