Categorii
Arhiva Optimism

Cactus Music și Sampled Room – asocieri interesante

cactus-music-asociere-interesanta

Videoclipuri ca cele de mai jos sunt sigur că ai mai văzut. Nu mă plictisesc să mă uit la așa ceva pentru că îmi place cum știu autorii lor să facă asocierile cele mai ciudate pentru a crea artă, chiar dacă este vorba de un clip foarte scurt.

Talentul este acel ceva pe care dăm noi vina când nu vrem să facem lucrurile grozave pe care le fac alții. Spunem că alții s-au născut în acest fel (talentați) și preferăm să stăm deoparte. Spunem că la ei este natural să fie așa. Wake up. Sunt unii talentați care fac acele lucruri grozave, dar sunt alții care, deși nu au avut talent, au muncit extraordinar de mult să facă ce și-au dorit. Și au reușit.

Ca să nu mai lungesc vorba, e mai simplu să dăm vina pe ceva exterior, decât să ne vedem noi o parte a problemei, dar și a soluției. Suntem parte a problemei când nu acceptăm că avem minusuri, dar suntem parte a soluției când începem să rezolvăm defectele pe care le-am conștientizat.

Videoclipurile de mai jos nu sunt tocmai cele mai motivaționale, dar sunt chiar interesante. Cactus Music îți prezintă utilitatea artistică a unui cactus. În afară de faptul că înțeapă nevoie mare (sunt pățit) va trebui să vezi în această plantă și un instrument de relaxare când ești lipsit de inspirație. Via [Presurfer].

Sampled Room îți arată ce sunete clare poți înregistra cu o cameră Canon 5D Mark II. Dar nu acest lucru este important, ci modul în care sunt generate sunetele. Dacă te străduiești cât de puțin poți vedea în casă tot felul de lucruri cu care ai putea să te distrezi și să îți încânții familia creând melodii interesante. Via [TopEntertainmentBlog].

Sampled Room from Mateusz Zdziebko on Vimeo.

Eu sunt de părere că poți învăța să faci lucruri grozave, chiar dacă nu simți că ai talent într-o anumită direcție. Fii deschis și vezi ce asocieri fac alții. Cum am zis de atâtea ori, artiștii știu să facă cele mai interesante și mai ciudate asocieri de pe lumea asta. Ce asocieri ciudate, dar frumoase, ai făcut până acum?

[ANUNȚ] Nu uita că acest blog participă la concursul de popularitate RoblogFest. Dacă vrei să mă susții te invit să mă votezi dând clic aici (valabil până pe 23-03-2011). La fel, susține și stilmasculin.ro pentru superblogul lui de fashion dând clic aici. Va trebui să ai un cont făcut pentru a vota, din păcate. Mulțumesc!