Categorii
Arhiva Locuri pe net

Stilmasculin.ro – suntem bărbați, dar știm să ne îmbrăcăm?

stil-masculin

Articolul de față îmi este în primul rând dedicat mie și apoi celor care vor să afle cum să își aleagă garderoba potrivită. Moda nu este ceva abstract sau un domeniu exclusiv al femeilor. Și nici nu inseamnă că trebuie să fii îmbrăcat extravagant și scump.

Stilmasculin.ro, de care am aflat de la Chinezu pentru prima dată, este un websit pe care trebuie să îl ai în Reader. Dacă te întrebi câți bani am luat să fac acest articol îți zic scurt: zero. De ce? Pentru că scriu cu cel mai mare drag despre cei care fac ceva cu adevărat notabil și care îmi lasă o impresie bună.

Cu fiecare nou articol de pe acest websit am învățat că trebuie să acord o atenție mai mare asortării stilului în care mă îmbrac. Perfect valabil în cazul meu, care iau ceva fără să fiu prea atent dacă se asortează. Discutam zilela acestea cu Laci (Nagy Laszlo), cel care deține acest websit, și mi-a zis că nu îți trebuie prea multă tehnică să te îmbraci frumos.

Ca să nu uit, cât de curând Laci va scoate o carte hard-copy cu care ne putem forma cu toții o minimă cultură a modei bărbătești. Nu știu cum fac, dar sunt bucuros că nimeresc în preajma unor oameni capabili, care mă pot învăța tot felul de lucruri noi. Iată ce zic și alții depre acest websit de modă.

Sunt sigur că vrei să te convingi așa că te invit să înveți câteva lucruri interesante despre cămăși din articolul Anatomia cămășii. Sunt unele lucruri cărora nu le dăm atenție. De exemplu, am mers la interviu de angajare în cămașă cu buzunar. La întâlniri profesionale se merge cu cămașă fără buzunare.

Intră și tu pe websitul stilmasculin.ro și convinge-te. Apoi, te aștept aici să îmi spui părerea ta: ce îți place sau ce ai vrea să mai vezi acolo.

8 răspunsuri la “Stilmasculin.ro – suntem bărbați, dar știm să ne îmbrăcăm?”

Bine am facut ca m-am inscris si eu. Ma ajuta. Dom’le invatam in fiecare zi si tot nu e de ajuns :))

Wow! Ma bucur ca exista asa ceva… Nu de alta, barbatilor, dar, no offence, chiar tre’ sa aveti mai multa grija la felul in care va imbracati!! Si nu zic de tine in special, Manuel, ci in genere…

Stiu, stiu. Si eu trebuie sa am o cultura potrivita a stilului. Bine ca exsita si asemenea websituri:D