Categorii
Arhiva Personal

Fast forward cu time-lapse

path-flight-time-lapse

Dacă aș avea ocazia să apăs un buton și să fac viața să se desfășoare mult mai repede aș sta liniștit pe locul meu. Frumusețea filmelor time-lapse constă în faptul că îți prezintă la viteză mare evenimente petrecute în trecut. Au fost, le știm, ne permitem. Evenimentele viitoare nu pot veni decât la viteză normală. Rămâne de văzut dacă suntem pregătiți pentru ele. Cele trei filme time-lapse de azi le poți folosi ca ocazie de a medita în miez de săptămână.

Paths of flight

Paths of flight este un film foarte interesant prin aceea că îți arată avioane care zboară la distanță mică unul de altul. În realitate nu vei vedea așa ceva. Filmul a fost prelucrat ca să îți arate o altă perspectivă asupra lucrurilor. GE Aviation, compania care a realizat filmul, proiectează motoare, trasee de zbor și sisteme de avionică.

Nu poți să nu admiri frumusețea zborului, mai ales când este ambalată în acest film. Deși nu am zburat de multe ori, pot spune că este foarte interesant să simți podeaua de aluminiu sub picioare și să știi că pământul este la 8 kilometri sub tine. Yep, omul a cucerit cerul. Via [Neatorama].

Expediție în Antarctica – hyper speed

Dacă vrei să vezi cum se desfășoară o expediție în Antarctica și nu vrei să pierzi ore întregi cu ochii în monitor, atunci te invit să vezi filmul de mai jos. Filmul a fost realizat în 2009 de către John Degweed. Behold the beauty of ice. Via [GraspTheUniverse].

РАЭ-54 с борта НЭС „Академик Фёдоров” from North Pole on Vimeo.

Soldații de jucărie ai Parisului

Filmul de mai jos a fost realizat în așa fel încât ai crede că este un film stop-motion cu jucării micuțe pe post de personaje. Realitatea este alta. Realizat de către Alta Media Productions cu o cameră Canon 7D & 5DmkII, filmul prezintă pregătirile pentru ceremonia militară (probabil Ziua Bastiliei) din Champs Élysées.

La cât de mult este lăudat Parisul l-am trecut în lista mea de locuri de vizitat. Vizita la piramide am amânat-o din motive evidente (nu că aș fi ajuns anul acesta acolo 😀 ). Admiră și tu sincronizarea aproape perfectă a soldaților care fac fiecare pas în același suflet și gând. Indiferent de ceea ce zic mulți, soldații au reprezentat mândria multor popoare. Enjoy! Via [Kuriositas].

Toy Soldiers from Alta Media Productions on Vimeo.

5 răspunsuri la “Fast forward cu time-lapse”

[…] Fast forward cu time-lapse Wed Feb 09, 2011 0:48 am Dacă aș avea ocazia să apăs un buton și să fac viața să se desfășoare mult mai repede aș sta liniștit pe locul meu. Frumusețea filmelor time-lapse constă în faptul că îți prezintă la viteză mare evenimente petrecute în trecut. Au fost, le știm, ne permitem. Evenimentele viitoare nu pot veni decât la viteză normală. […] […]

Salut Manuel,
Am mai vazut filmulete asemanatoare cu ultimul din articolul tau. Ma tot intreb cum sunt filmate, ce tip de camera.. etc.
Ai ceva detalii?
Multumesc !

Pentru filmul cu Paris au folosit camera Canon 7D & 5DmkII. Alte detalii nustiu pentru ca nu am camera. Incearca sa afli detalii despre camera asta si asa iti dai seama ce iti trebuie la un asemenea aparat. Bafta.

Vaaiii, nu m-as duce in inghetul alaaa :)) brr:-s
Ce simpatici sunt pinguinii, si ce şozi sunt oamenii facand baie :))
Nu se vede primul film pe blog, are ceva mozilla mea sau? Oricum l-am vazut pe site-ul de unde l-ai luat. Chiar ca sunt „well choreographed” avioanele astea!
Chiar e frumos Parisul 🙂 Mai ales toamna sau primavara!

Filmul ca Parisul mi-a placut foarte mult. Treaba e ca nu stiu ce are primul film. Pe Chrome se vede bine.