Categorii
Arhiva Optimism

Fotbal, bere, blogări – în ce ordine vrei

Fotbal si bere

Deși nu sunt prea sportiv de fel și nici nu sunt învățat cu tot felul de ieșiri, azi mi-am luat câteva ore liber și am mers cu Bogdan, Gabi, Yoncy, Bloghiță și cu „gașca” la o mândrie de meci de fotbal. Bineînțeles că eu, „mare” fotbalist, am fost bun numai să sperii ceilalți jucători și să calc pe minge în modul cel mai ciudat cu putință.

Un lucru important pe care l-am văzut cu ocazia asta a fost acela că lipsa sportului nu e bună, deloc. Am tot amânat să îmi rezerv măcar o jumătate de oră de sport pe zi, dar e vremea să mă pun în mișcare. Citeam acolo : „Mens sana in corpore sano”. Acum, eu dacă am ceva burtă și râde mingea de mine când fug după ea, cât de sănătos mai sunt!?

Ce-i drept, contează foarte mult să întâlnești oamenii și în afara Twitter-ului sau a blogului, să îi vezi cum sunt și să rămâi plăcut surprins că sunt oameni de fiecare zi, dar oameni care vor să evolueze pe plan personal și profesional. Și, între timp, își mai fac și ceva ore libere de socializare în stilul clasic.

Meciul s-a lăsat și cu mici accidente, dar a contat spiritul jocului. Nici nu se știa la un moment dat ce scor este. Joc de dragul jocului, glume, umor și fugă de colo-colo. Eu mai puțin. În afară de faptul că mingea de fotbal este sferică (rotundă, no) și că se învârte nu are rost să mă întrebi cu ce se mănâncă sportul acesta. A fost frumos, în orice caz.

Frumos a fost și beermeet-ul de după meci. Dacă zici că am mers acolo de dragul berii, atunci îți dau dreptate. Importantă a fost însă lecția învățată: participarea la evenimente îți aduce un câștig foarte mare, în primul rând pentru că ai ocazia să cunoști oameni deosebiți. Ei sunt dispuși să te învețe, dacă nu pricepi, unele lucruri legate de blogging, social media și altele.

După cum s-a discutat și la bere, mergi la evenimente să înveți lucruri noi sau, dacă știi despre ce se vorbește, ajungi să dai mâna cu oameni pe care îi urmărești și cu care ai putea păstra relații de amiciție, dacă nu mai mult.

Un mod interesant în care poate lucra activitatea on-line am văzut-o când am mers la București pentru Gala de Premiere a concursului SuperBlog 2010. Cu această ocazie l-am cunoscut pe ‘mnealui cu care am rămas în relații foarte bune și abia aștept să mai ajung prin zona lui să mai povestim câte-n lună și stele.

Dacă ai ocazia să fii invitat la unele evenimete în off-line, atunci nu ar fi rău să citești câteva sfaturi date de Arhi legat de acest lucru. Dacă vrei să participi la evenimente și nu știi ce să faci, atunci te invit să citești guest-postul scris de Bogdan despre cum să îți creezi o rețea de contacte la o conferință.

Pentru cei ce vor să fie în ton cu știrile din lumea evenimentelor ce țin de on-line, PR și marketing, Manafu a făcut o listă cu evenimente online din 2011. Dacă ești invitat sau faci rost de invitație, nu este rău să participi la unele dintre ele. Sigur îți vor lărgi orizonturile.

Voi participa la foarte puține dintre acestea sau la cele din Brașov. Am planificate plecări în Chișinău și pe alte meleaguri, așa că voi rata unele dintre evenimente. În orice caz, cei care ne-am întâlnit duminică la fotbal și bere ne-am distrat fiecare în felul lui și ne-am dat urgent follow pe Twitter odată ce am ajuns acasă. Socializarea duce la crearea și la întărirea relațiilor dintre oameni, nu-i așa?

4 răspunsuri la “Fotbal, bere, blogări – în ce ordine vrei”

Tweets that mention Fotbal, bere, blogări – în ce ordine vrei — Obisnuit.eu -- Topsy.comspune:

[…] This post was mentioned on Twitter by Cheta Manuel, Cheta Manuel. Cheta Manuel said: RT @chetamanuel Fotbal, bere, blogări – în ce ordine vrei — Obisnuit.eu http://bit.ly/ezWfI8 […]

Merci Manuel. Te asteptam (si eu si Vlad). Sa ne vedem cu bine!

E si Vlad pe la tine? La multi ani ca tot e ziua ta si sanatate. Mai vin cand mai am drum incolo.