Fugi

Dacă îți place cum am prezentat ideea de bază te invit să mă votezi. Mai multe detalii găsești la finalul textului. Lectură însprâncenată.
 
 

***

Diana începuse să se împace cu ideea că va petrece câteva zile la Frunzești, unde bunica ceruse cu atâta ardoare să își vadă întreaga familie. Simțea că i se aproprie sfârșitul. Ce-i drept, de când se știa Diana pe fața pamântului bunica ei tot se ducea, dar de data aceasta părea că este pe bune. Nu știa de ce, dar nu s-a simțit niciodată atrasă de satul bunicilor și, de fiecare dată când toți mergeau acolo, ea își făcea de lucru pe la mătușa ei, în celălalt capăt de țară.

Trenul își mărise viteza, cu toate că iarna era de așteptat să meargă asemeni unui melc. Compartimentul gol, așa cum și-l alegea adesea, îi permitea Dianei să și petreacă timpul gândindu-se la toate cele. Fără să își dea seama și-a sprijinit capul pe marginea geamului și a adormit. Tada-tada, tada-tada, tada-tada… sunetul trenului era ca o mantră ce te făcea să aluneci în lumea viselor.

Acel vis. Din nou. Diana fugea cât o țineau picioarele, fără să vadă măcar unde o duc picioarele. Nu se uita înapoi, dar auzea o voce în spatele ei care o striga. Nu știa de ce o striga, dar știa că trebuia să fugă. Inima îi bătea să îi sară din piept, plămânii o ardeau. Zăpada, cât de mult ura zăpada. Peste tot zăpadă, prea albă, rece, neprimitoare. O licărire de lumină reflectată de zăpadă a orbit-o pentru un moment. De nicăieri a apărut o creangă care nu știa să facă altceva decât să o împiedice și inevitabilul s-a produs. În cădere se imagina cu fața acoperită de zăpadă….

– Bună ziua, o trezi vocea controlorului. Biletul dumneavoastră! Diana îi oferi biletul gândindu-se la ce a visat.

Cât a mai rămas din drum l-a petrecut rememorând visul pe care îl tot avea de ani buni încoace. Visa mereu că fuge și că nu se mai oprește. Visa aceeași zăpadă, aceiași copaci și același drum. Și visul se termina mereu la fel: căzătura. Nu putea ști ce înseamnă acel vis. „E de bine””, îi spusese o prietenă. Avea legătură cu faptul că făcea sport și fugea kilometri întregi până la epuizare?

– Comuna Frunzești, se auzi vocea controlorului. În stație o aștepta Mugur, vărul ei cel mai bun și polițist în comună. Câte mere și ouă furaseră cei doi de la vecini în copilărie Mugur lua mereu vina asupra lui. Se considera un protector în toată regula. Atitudinea aceasta i-a prins bine și a ajuns, ca adult, să fie respectat de oamenii satului.

După saluturile de rigoare au mers către casa bunicii. Cei mai mulți se prezentaseră ca la raport la poarta „bunilor” iar doi veri mai îndepărtați începuseră să se simtă ca acasă și și-au tras vinul mai aproape. Diana nu simțea nici o atracție față de casa aceasta. Ce nu era în regulă în imaginea aceea?

– Draga mamii, o întâmpină cu o voce domoală bunica, știi că tu ești o fată specială, nu? Mama ta e foarte mândră de tine. Mi-a zis că ești la facultate și că vrei să devii afacerist. Numa’ lucruri bune și eu îs mândră de tine. Dar mă doare că nu te-am văzut de mai bine de 13 ani. Ce s-a întâmplat, draga mamii?

– Nu știu, Buni. Cred că m-am speriat prea tare de câinele vecinului, încropi ea o minciună. Adevărul este că nu știa de ce nu îi plăcea să vină. Pur și simplu nu îi plăcea și pace. Dar, măcar de data aceasta își luase inima în dinți. Discuția continuă câteva ore bune în seară, cu amintiri depănate, cu aventuri ale vieții povestite de Buni în toată spendoarea cu care pot fi acoperite de oamenii în vârstă atunci când își amintesc lucrurile trecute.

Era deja șapte seara. În mod normal la această oră ai parte de foarte multă lumină, dar nu iarna. Diana își adusese aminte de Iulia, prietena ei cea mai bună din copilărie, și aflase de la Mugur că este măritată în satul vecin. Nu a acceptat propunerea lui de a o duce cu mașina cei câțiva kilometri care despărțeau satele. Dacă vroia, Diana putea parcurge distanța asta la trap, fără să transpire măcar. Seara se arăta cât se poate de promițătoare, frigul era suportabil iar norii începeau să facă loc lunii.

Drumul ducea printr-un pâlc de copaci și ea își aduse aminte de discuțiile dintre două fete care erau prezente și ele la marea întâlnire. Zvonurile care circulau spuneau că, în urmă cu ani buni, câteva fete au dispărut, dar ziua, tot prin aceeași zonă. Își zise că în zilele noastre este mai sigur pe acel drum și își continuă călătoria. Cine era acel bărbat care i-a zâmbit așa de frumos la ieșirea din sat? Avea impresia că îl știa de undeva și nu își aducea aminte de unde să îl ia.

Lovitura puternică, primită în moalele capului, nu i-a dat voie să își termine gândurile. Ecoul sunetului loviturii parcă se repeta la nesfârșit. Leșinul nu a durat mult și, când și-a revenit, nu se simțea în stare să miște în nici un fel. Cineva o trăgea de picioare prin pădure. „A naibii zonă sigură” își zise ea. Crengile îi loveau fața, dar durerea de la cap era prea mare să mai simtă altceva. „Da’ grea mai ești, ștoarfa dracu!”, ripostă bărbatul care o ținea strâns de picioare. Se simți trasă peste un șanț și leșină pentru a doua oară.

Când și-a revenit și-a stăpânit cu greu icnetele de durere. Simțea până în măduva oaselor răceala mesei pe care era pusă și legată la mâini și la picioare cu bandă adezivă. Pesemne că nemernicul nu avea curajul să înfrunte o femeie față în față. Pe pereți se vedeau tot felul de poze cu fete tinere, până în 10 ani. A simțit cum îi revine speranța când și-a mișcat mâinile și picioarele. Numai de ar avea ceva mai mult timp și ar reuși scape din strânsori…

– Diana, nu mă mai cunoști? Tonul jovial al bărbatului, în condițiile date, indica un mare defect psihic. „Te-aș cunoaște cu gâtul tăiat” a fost primul gând al tinerei, dar nu știa cine este. Stai, parcă…

– Ne-am întâlnit aseară la ieșirea din sat și nu m-ai recunoscut, continuă pe același ton bărbatul. Privirea descumpănită a Dianei îi spunea totul. Nu îl recunoștea. Nu mă recunoști, nu-i așa?

– Dă-mi drumul, reuși Diana să murmure câteva cuvinte, cu toate că avea banda lipită pe toată gura. Bănuia ce avea să se întâmple și era hotărâtă să facă orice să scape de el. Uitându-se la el nu credea că va profita de ea și că apoi o va elibera. Individul părea venit din iad. Dacă erau lucruri care îi erau cele mai urâte pe pământul acesta atunci violatorii și criminalii erau cap de listă. Nu își dădea seama cine este individul din fața ei, dar toată ura de care putea fi capabilă i se vedea în ochi.

– O înlocuiam pe învățătoarea voastră la școala primară, se confesă individul. „Nenea Dan”, suplinitorul doamnei învățătoare, era un om inimos și zâmbăreț. Cel din fața Dianei avea același chip, dar nu arăta nici pe departe a fi omul din urmă cu mulți ani. Am avut mereu o slăbiciune pentru tine, continuă el, și așa te-am adus aici și am petrecut un timp frumos împreună. Dar, tu m-ai părăsit. Uite, era iarnă, ca și acum.

Brusc, mintea Dianei începu să ruleze acel vis pe care îl avea de atâția ani. Fuga, zăpada, omul care o striga, frica, toate s-au întâmplat aievea, nu a fost un vis. Își aducea aminte de discuțiile de psihologie avute cu prietenele ei despre refularea unor amintiri și cum zicea că ei nu i se poate întâmpla așa ceva. Își aducea aminte de ce nu a avut multe prietene întreaga viață, de ce a preferat să stea mai mult singură, de ce nu s-a putut atașa de satul bunicilor, de ce nu se simțea bine în nici o relație amoroasă, de ce… Trebuia să scape, neapărat.

– Mă duc să aduc o foarfecă, spuse „Nenea Dan”, ducându-se într-o cameră alăturată unde fluiera un cântec vesel. Pesemne, avea de gând să folosească foarfeca pentru a-i tăia hainele. Diana și-a aruncat privirea în jur și a văzut pe cealaltă măsuță un cuțit. Observă în acele secunde că este legată cu mâinile la față și că nu este priponită de masă. Nemernicul credea că va fi o pradă ieftină. Nu i-a fost greu să se dea jos și să ajungă în pași săriți la masa vecină.

Lumânările din colțurile camerei aruncau raze sinistre peste pozele cu fetițe, probabil cele care au fost date dispărute de ani buni. Tocmai când termina de tăiat banda de la mână Dan și-a făcut apariția în cameră. Diana nu s-a mai uitat că este legată încă la picioare și i-a infipt cu toată forța cuțitul în coapsă, căzând lângă el. Nu i-a dat drumul cuțitului, știind că este singura ei scăpare. A scos cuțitul printr-o răsucire puternică și și-a tăiat banda de la picioare.

Știa de la cursurile de prim ajutor că, dacă nimerești artera femurală și nu este blocat fluxul de sânge în primele zece secunde, omul își poate lua adio de la viață. Dar n-a fost să fie. Dan s-a ridicat în picioare și, cu o privire de om turbat, a răcnit cât l-au ținut plămânii: Diana, te omor!

Tânăra a fugit în camera alăturată unde, cu greu, a găsit ușa pentru a ieși. Casa era construită mai degrabă ca un adăpost subteran și doar un loc de tăiat lemne în zona ușii trăda faptul că acolo putea locui cineva. Uitându-se în față recunoștea la perfecție drumul. Era drumul pe care fugise de atâtea ori în visele ei. A aruncat cuțitul și a început să fugă. Un strigăt din spatele ei o făcu să se uite înapoi și să încetinească pasul. În acel moment coada de lemn a unui topor mic o lovi razant în zona capului, suficient încât să o dezechilibreze.

Nu putea renunța, nu acum. Rânjetul de pe fața criminalului se vedea din ce în ce mai bine.

Năucită încă de lovitură, Diana a început să fugă. Din ce în ce mai tare. Nu mai conta durerea de cap și frica. Diana fugea cât o țineau picioarele, fără să vadă măcar unde o duc picioarele, știa deja drumul. Nu se uita înapoi, dar auzea o voce în spatele ei care o striga. Știa de ce o striga, dar mai știa că trebuia să fugă. Inima îi bătea să îi sară din piept, plămânii o ardeau. Zăpada, cât de mult ura zăpada. Peste tot zăpadă, prea albă, rece, neprimitoare. O licărire de lumină reflectată de zăpadă a orbit-o pentru un moment. A reușit să ocolească la momentul potrivit creanga apărută în față. Și fugea cât o țineau picioarele…

Acum își aducea aminte de ce nu îi plăcea să meargă la petreceri, de ce nu avea prea mulți prieteni, de ce era o fire retrasă, de ce ura atât de mult acele locuri. De ce? Întrebarea aceasta a bântuit-o toată viața și abia acum înțelegea rostul ei. Găsise răspunsul la cea mai dificilă întrebare din viața ei. Plângea de supărare că răspunsul a fost atât de groaznic și pentru că pierduse legătura cu atâția oameni care îi arătaseră că țineau la ea.

Cei câțiva kilometri au fost ca o eliberare și a ajuns destul de repede la primele case ale satului. Două bătrâne i-au sărit în ajutor și au dus-o în casa lor. Cu răsuflarea tăiată Diana le-a spus pe scurt ce s-a întâmplat și că are nevoie de Mugur să o protejeze. Vestea s-a răspândit foarte repede în tot satul și curând bărbații satului îl căutau cu parii pregătiți. Mugur a cerut să fie trimise echipaje suplimentare în zonă și a plecat spre adăpostul lui Dan. Explicațiile Dianei i-au dus exact la locul potrivit, dar nu a fost nimeni de găsit.

Dan, acel criminal ascuns în haine de suplinitor, fugise fără să reușească să strângă prea multe lucruri. Unul dintre bărbații veniți în sprijinul lui Mugur și-a recunoscut fata dispărută în una dintre poze. Ura, mânia, supărarea adunată peste ani au ieșit la suprafață printr-o promisiune de a-l ucide pe netrebnicul care îi furase, lui și soției lui, fericirea. Lumina ochilor lui avea să fie răzbunată, chiar dacă trebuia să îl caute și la celălalt capăt al pământului.

Căutările au durat câteva zile bune. Sute de polițiști, jandarmi și săteni îl căutau cu înfrigurare pe criminal. Nu putea fi departe. Diana era internată deja de două zile la spitalul din cel mai apropiat oraș când Mugur i-a adus vestea că l-au găsit pe individ și că a si-a plătit datoria față de lume.

– Cum așa? Diana era nelămurită și se bucura că, în sfârșit, una dintre mizeriile societății a fost prinsă.
– Hai să ne uităm la știri și te vei lămuri. Ochii lui Mugur îi zâmbeau în timp ce el îi spunea că totul va fi bine.

Știrile, difuzate ca de obicei la ora de maximă audiență o prezentau pe reporterița care relata agitat finalizarea căutărilor: „Numitul Dan D., fost suplinitor al școlii generele din comuna Frunzești, care a ucis mai multe fete de-a lungul a câtorva ani, a fost găsit mort în această după-amiază. Se pare că, în încercarea de a fugi de cei care îl căutau, a căzut într-o râpă și a nimerit într-o creangă ruptă. Creanga i-a pătruns abdomenul și l-a ținut suspendat, fără șansa de a mai scăpa viu. Paramedicii ne-au spus că a avut parte de o moarte lentă și dureroasă.

Între timp, cercetările continuă iar surse din cadrul investigatorilor ne-au spus că dovezile duc la conlucia că mai este o persoană implicată… ”

Diana era bucuroasă că, în sfârșit, totul s-a terminat. Știa răspunsul la întrebarea „de ce?”, dar de acum rămânea întrebarea „ce?”. Ce să facă mai departe?

***

Acest articol participă la concursul“Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală!” (link spre pagina concursului), organizat de Pioneza Dintre Fese (link spre blogul pionezadintrefese.ro)

. Dacă ți-a plăcut povestioara, nu uita să intri pe pagina concursului și să mă votezi!