Categorii
Arhiva Blogging

Manager și bijutier

manager-si-bijutier-imageSe pare că într-o lume ipotetică am ajuns managerul unui magazin on-line de bijuterii care oferă bineînțeles și Cadouri de Crăciun.

Și am fost pus în situația aceasta pentru numai o săptămână. Ei bine, și într-o săptămână se pot face lucruri care să atragă omul tot mai mult către tine.

Dat fiind specificul magazinului managerul trebuie să aibă și aptitudinile unui bijutier: meticulozitate, atenție sporită și să transforme produsul într-o experiență.

Websitul cadouri-originale.no-link-ro are plusuri și minusuri, dar pot spune că, dat fiind că are un PR 5, minusurile nu i-au împiedicat pe oameni să revină și să își facă prezența în număr mare. Pentru orice manager este important să mențină firma în locurile de top, dacă nu chiar să și câștige teren. Cele ce le voi scrie sunt general valabile, fie că este vorba de acest tip de magazin, fie că este vorba de un websit oarecare.

Avem lucruri bune

Ca manager al acestui magazin mă simt mândru că activitatea mea aduce culoare în viața oamenilor, și nu numai a celor cu dare de mână. De când am preluat funcția (ipotetică, de altfel) am văzut că designul este unul aerisit, îmbietor, cu un meniu ușor de înțeles.

Îmi place că predecesorul a inclus testimoniale (mărturii ale clienților). Pentru orice websit care vinde ceva testimonialele sunt un must-have. Un alt element cheie care nu trebuie să lipsească este funcția de căutare și e bine că este foarte vizibilă.

Comenzile se pot face ușor on-line, prin telefon sau prin e-mail. Plățile se pot face de altfel diversificat, transferul bancar și plata la curier fiind cele mai folosite. E bine că poți atașa un mesaj cadoului și să specifici adresa de destinație.

Desigur că nu ne lipsesc nici alte două elemente cruciale într-o lume în continuă schimbare și transformare: newsletterul și butoanele pentru social-media. Un lucru e cert: dacă nu ai reprezentare pe Facebook, Twitter și pe YouTube pur și simplu arunci la gunoi bunătate de trafic. Pentru o comunicare mai apropiată cu clienții, mai ales cei fideli, newsletterul este un asistent de neînlocuit.

Dacă oamenii văd elementele de mai sus pe websitul tău atunci știi că ești cu un pas înaintea concurenței. Să nu uit că am o colecție incredibilă de produse. Nu se pot scuza oamenii că nu găsesc ceva pe placul lor. Avem cadouri pentru bărbați, femei, companii și pentru tot felul de ocazii.

Avem și lucruri mai puțin bune

Aici am să fiu tehnic și tranșant. De-a lungul timpului am învățat câteva lucruri iar unul dintre ele este că dacă nu îmi place ceva atunci acel lucru trebuie schimbat. Am să vorbesc de lucruri mai mult tehnice care țin de rearanjarea elementelor, adăugarea unor detalii mici, dar esențiale, și de o abordare diferită în activitatea de reclamă.

Pentru o singură săptămână sunt foarte multe de făcut, dar am încrederea că se pot face. Aceste lucruri sunt general valabile, dup cum am mai spus.

În primul rând nu îmi place că anumite submeniuri se suprapun, de exemplu la ocazii -> cadouri zodii sau la cadouri -> femei. Webmasterul trebuie să se prezinte la apel și să remedieze problema din CSS. Știe el ce este aceea CSS, dacă nu, afară cu el.

Nu văd rostul unui meniu orizontal făcut frumos acompaniat de un meniu vertical, în bara laterală stânga, care prezintă exact același lucru. Nu avem nevoie de el pentru că este dublură. Locul acela va fi ocupat de lucruri mai utile.

De vreme ce sunt meticulos nu îmi mai place că văd pe alocuri limba română ametecată cu limba altcuiva. Adică, în meniul de sus de tot avem scris în română „intrare în cont” iar mai la stâga avem „cosul meu”. Consecveță, vă rog.

Două dintre cele mai importante elemente în ceea ce privește relaționarea cu clienții sunt aruncate undeva departe. Mă refer aici la newsletter și la butoanele social-media. Orice webmaster, care mai știe și o brumă de SEO, știe că cele mai importante elemente trebuie să fie „above the fold(direct accesibile, fără a fi nevoie să dai pagina în jos)”. După ce îi iau la rost un pic pe băieții care au făcut websitul ajung la concluzia că au fost presați de timp și au trebuit să facă așa cum au apucat.

Mi se pare trasă de păr explicația, dar îi pun să corecteze treaba mutând cele două elemente în bara laterală stânga, chiar sub meniul principal, acolo unde le pot obeserva oamenii foarte ușor.

Ce rămâne de făcut?

Mai întâi sumarizez elementele necesare unui websit de succes:

  • design aerisit, plăcut privirii;
  • meniu simplu, clar vizibil;
  • elemente absolut necesare: funcția de căutare, newsletter, butoane social-media, testimoniale;
  • elementele importante să fie „above the fold”;
  • reclamă atrăgătoare;
  • secțiune în care este prezentat produsul preferat de cumpărători;
  • campanii pe situri gen Youtube bine puse la punct.

Pe lângă lucrurile care trebuiesc făcute și pe care le-am pomenit deja mai sunt câteva de adăugat. În corpul websitului, în zona centrală, trebuie încorporat un film YouTube cu reclama făcută diferitelor obiecte. Nu trebuie să ocupe mai mult de 400 x 300 pixeli.

Ei bine, această reclamă nu are voie să fie în genul celor pe care le-am văzut că sunt deja încărcate pe YouTube. Aceeași melodie pentru fiecare produs, același mod de prezentare – anost, anost, anost. Dacă nu reușești să câștigi interesul clientului în primele zece secunde mai bine te duci pe Titanic 2.0 și reeditezi istoria de acum o sută de ani.

Iată un exemplu de reclamă făcută la un inel de către o firmă străină : reclamă superbă. Această reclamă are tot ce îi trebuie pentru a fi un hit din tot felul de puncte de vedere.

Să vedem ca are bun această reclamă:

  • două fete foarte drăguțe;
  • un repertoriu amuzant;
  • filmări si muzica foarte bine realizate;
  • videoclipul este realizat ca răspuns la un alt hit muzical;
  • face clar referirea la produs fără însă a strica farmecul videoclipului.

Urmând exemplul de mai sus se pot face reclame interesante, amuzante, care vor aduce un plus de faimă firmei și, implicit, mai mulți clienți.

Campania pe YouTube trebuie să aibă în vedere următoarele elemente:

  • filmele care sunt încărcate în contul propriu trebuie să fie de primă clasă (vorbim aici de firmă respectabilă);
  • pentru numele lui Dumnezeu umpleți câmpurile obligatorii la încărcarea unui film nou cu toate informațiile necesare:
    • un nume sugestiv;
    • o descriere scurtă, dar care să lămurească;
    • websitul de origine trebuie să fie trecut pe prima linie în câmpul de descriere. Oamenii vor sa vadă un http acolo să poată da clic în caz că sunt interesați;
  • filmul să aibă mereu inclusă adresa websitului undeva în partea de jos, fără însă a fi prea mare sau invaziv. Trebuie făcut așa pentru că, dacă ai șansa să fie inclus filmul pe vreun website, atunci oamenii nu vor vedea situl de proveniență numai la început și sfârșit, ci și în timpul vizionării;
  • folosește adnotări (annotations) pentru a implica oamenii în actul vizionării. Fă cumva să apară niște buline care îi invită pe oameni să vină către websitul tău;
  • dacă îți permiți fă reclame interactive pentru YouTube, în genul acesteia. Urmărește până la capăt și implică-te în acțiune să vezi la ce mă refer;
  • iar dacă îți permiti și mai mult atunci fă reclame în genul acesteia. Cu așa ceva atragi mulți oameni către tine. Garantat.

Știu că pentru astfel de sfaturi se dau bani buni, dar am preferat să le pun aici și cu această ocazie pentru ca toți cei ce trec pe aici să aibă de câștigat. În schimb tot ce cer este să lăsați niște comentarii cu părerile voastre. Spuneți-mi și mie dacă am uitat ceva. Aceste sfaturi sunt, repet, valabile pentru oricine are un website și, dacă vrea să își facă reclamă și pe Youtube, cu atăt mai bine.

Acest articol participă la concursul Superblog 2010, etapa 8.


5 răspunsuri la “Manager și bijutier”

Mie mi se pare ca sunt idei pertinente de urmat. 🙂 Orice manager ar trebui sa gandeasca la fel, zic eu… sau sa ceara sfaturi daca nu se pricepe intr-un anumit domeniu.

Asa e. Doar nu sunt prosti cei de la care am invatat astea. 😛

[…] Manager și bijutier Wed Oct 13, 2010 0:29 am Se pare că într-o lume ipotetică am ajuns managerul unui magazin on-line de bijuterii care oferă bineînțeles și Cadouri de Crăciun. Și am fost pus în situația aceasta pentru numai o săptămână. Ei bine, și într-o săptămână se pot face lucruri care să atragă omul tot mai mult către tine. Dat fiind specificul magazinului managerul […] […]

Felicitari pentru articol!

Este foarte bun. Mi-au placut si recomandarile de reclame pe youtube.

Sper ca si la urmatorul task sa fiu la fel de impresionat.

Succes,

Eugen

Sper sa mai am timp sa gandesc pentru fiecare proba asa cum am avut timp aici. Ce-i drept, sunt foarte aglomerat, dar asta face ca totul sa fie mai interesant.