Categorii
Arhiva Locuri pe net

Copiază liniștit – BlogCopy.com este pe urmele tale

Te-ai întâlnit cu situații în care știi sigur că cineva ți-a copiat conținutul, dar nu știai cum să îl prinzi mai bine? Blog Copy vine în ajutorul tău. Cine va intra pe blogul tău și va copia material va fi înregistrat iar tu vei ști sigur ce conținut a atras atenția.

Blog Copy este un serviciu gratuit oferit prin intermediul internetului prin care poți monitoriza importanța pe care o oferă vizitatorii articolelor tale. Are un panou de comandă de unde poți vedea ușor ce text s-a copiat, ce pagini au fost vizualizate, ce cuvinte cheie au fost vizate și sursele de trafic. Pot spune că este un instrument foarte util într-o vreme în care mii și mii de oameni intră anual în blogosferă. Situl web este bine structurat, fără meniuri enervante și fără a fi intrusiv în vreun fel.

Pagina de întâmpinare este așa cum ar trebui: oferă acces la cele mai noi copieri care s-au făcut și prezintă în sidebarul din stânga blogurile de pe care s-a copiat cel mai mult. Nici nu știam că se fac așa de multe copieri. În partea superioară are o bandă mobilă pe care sunt trecute cele mai importante cuvinte cheie. Un clic pe oricare și te duce la articolele care conțin acele cuvinte cheie. Util, ușor de folosit și plăcut. Dă clic pe imaginea de mai jos să te convingi singur(ă) și să îți faci un cont. Merită.
Notă: Cei care au blog pe WordPress.com își pot face cont, dar nu pot să înscrie codul necesar în bloguri. Sorry.


2 răspunsuri la “Copiază liniștit – BlogCopy.com este pe urmele tale”

acum m-am inregistrat si eu. pentru cei care nu au acea chestie de editare si folosesc all in one seo sa puna codul la all in one seo–(jos) Additional Home Headers, update si verificare pe blog copy.

Mersi de idee. Cine nu stie sa fie atent la ce ai scris.