După cum am mai scris în multe rânduri am motive să îi laud pe români și România, ca țară. Am primit de la Hoinari o leapșă foarte frumoasă și vreau să spun și eu cele 10 motive pentru care îmi place România.
Voi încerca să fiu mai scurt, pentru că am obiceiul de a scrie articole lungi. Uneori nu mă pot abține . 😀
Nu voi spune ce este rău la noi, de acest lucru se ocupă, poate, chiar prea mulți oameni. Așadar mie îmi place România pentru că:
- Este o țară frumoasă din punct de vedere geografic. Avem munți, câmpii și mare, toate frumoase.
- Avem oameni care realizează lucruri mărețe și nu le este frică să zică faptul că sunt români. Exemple: Justin Capră, Crina Coco Popescu, Alexandru Ghinea și alții.
- Avem cele mai frumoase femei.
- Facem cea mai bună și mai sănătoasă mâncare din lume.
- Suntem pe locul patru la viteza de internet în lume.
- Demonstrăm că și cu resurse foarte puține putem face lucruri mari. Exemplu: sportivi care fac performanță doar cu ajutorul dat de familie sau mulțimea de olimpici care abia au bani să își ia un calculator amărât.
- Suntem oameni săritori și ne pasă de ceilalți. Exemplu: campania făcută de curând pentru strângerea de fonduri pentru Ana Maria, fata diagnosticată cu leucemie, când s-au strâns banii pentru începerea tratamentului în mai puțin de două săptămâni.
- Avem oameni care au ajutat la construirea culturii internaționale: Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși și alții.
- Avem o comunitate online care învață și se adaptează repede.
- Când vrem, suntem oameni foarte hotărâți în a face ceea ce dorim.
Ar mai fi multe de zis, dar las și pe alții să laude țara în zece pași. Leapșa o dau mai departe către PrinRomania.eu și către oricine vrea să o preia. Avem rele, dar avem și bune. Am zis.
[UPDATE]Pentru că mi s-a spus că trebuie să fiu echidistant zic și lucruri rele, dar foarte pe scurt: corupția incredibilă din poliție, justiție și, desigur, vame; modul prost în care știu să te trateze funcționarii când mergi să faci rost de acte; avem o mulțime de oameni lași și cârcotași și avem televiziuni de vai de capul lor (de aceea nu mă uit la TV). Acum chiar că am zis.:D
11 răspunsuri la “Ce îmi place la România”
Wow, cum sună articolul ăsta! Dacă ar mai fi trăit Ceașcă mergea de un raport de realizări cincinale, pe bune! :)) Nu mă înțelege greșit, și mie îmi place țara asta, cu bune și cu rele, dar nu așa se scrie un astfel de articol. Părerea mea! 😀
Multumesc de parere, dar vezi ce am scris eu ->nu voi spune ce este rău la noi, de acest lucru se ocupă, poate, chiar prea mulți oameni. Articolul este despre ce imi place. Lucruri care nu imi plac sunt multe si pot scrie mult pe seama asta.
Multumesc pentru preluare Manuel!
Asa cum bine zici la punctul 9, avem o comunitate online in plina ascensiune si din experienta proprie pot spune ca ne situam deasupra unor state cu pretentii care acum nu ne vor in Schengen
Eh, intram in schengen, chiar daca pentru asta vor pierde ei niste bani. Asta e cursul actiunilor. Va fi bine, vei vedea.
[…] This post was mentioned on Twitter by Alexandra Palconi, Cheta Manuel. Cheta Manuel said: #peblog Ce îmi place la România http://goo.gl/fb/djAaV […]
Eu consider ca nu poti pretui mai mult tara natala decat dupa ce petreci o perioada indelungata in alta tara.
Drept urmare, eu pretuiesc la romania :
-MANCAREA
-aici mi`s prietenii/familia (si daca ne-am muta cu totii in alta tara nu ar fi la fel …)
-locurile sub absolut fenomenale si te desprinzi cu greu de taramurile natale
Aha, va sa zica ai fost plecat mult pe dincolo, sa inteleg.
nu atat de mult, insa a fost suficient sa fiu si atat departe de ai mei … de viata mea 😀
Am lansat un grup „promovarea Romaniei” (www.promovaearomaniei.ro) , http://www.linkedin.com/groups/Promovarea-Romaniei-3542482?trk=myg_ugrp_ovr , suntem in faza de trecere de la vorbe la fapte , … mediul social media isi atinge lilitele aici , din pacate . Vreo idee poate ?
As vrea sa pot da sfaturi, dar folosesc destuld e rar Linkedin, ca sa stiu cum se face cel mai bine pe acolo. Dar este bine ca ai un interes in a promova Romania 😀
[…] Obisnuit.eu: […]