Categorii
Arhiva Optimism Personal

Reguli pentru o viață simplă și liniștită

După plecarea din România în 2015 mi-am propus să îmi simplific viața și să elimin o mulțime de activități „extra-curriculare”. Un loc de muncă și un singur hobby principal mi-au fost suficiente pentru liniștea personală și pentru bunăstarea relației cu partenera mea.

Regulile după care mă ghidez ca să am o viață liniștită sunt mai jos.

1. Refuz să mă implic în proiecte care nu îmi trezesc interesul

Am învățat să zic NU mult mai des după vârsta de 30 de ani. Dacă vine un prieten sau amic cu o idee de proiect la care să lucrăm, mă uit la interesul meu în proiectul respectiv și nu la faptul că refuzul meu ar putea răni sentimentele omului și în felul ăsta dau răspunsul. De obicei este NU.

Este mai bine să refuz colaborarea decât să accept din politețe și apoi să fac muncă proastă pentru că nu mă atrage proiectul.

2. Îmi petrec secundele numai în lucruri care îmi plac

Sau lucruri necesare pentru casă, chiar dacă nu îmi plac, dar atât. Tocmai de aceea nu stau mult la discuții cu oameni care nu au nimic de oferit, fie în viața reală, fie pe Facebook. Când văd că cineva are chef de ceartă pe Facebook ies din discuție sau dau block. Secundele mele trebuie petrecute doar cu lucruri decise de mine, nu în situații impuse de oameni aiurea.

Dacă asta înseamnă că petrec mai mult timp citind, uitându-mă la filme ori jucând jocuri, atunci sunt perfect mulțumit de faptul că interacțiunea cu oamenii în genere este minimă.

3. Rar accept „Add friend” pe Facebook și dau ușor unfriend

Pe lista de Facebook am sub 100 de oameni, peste 90% din ei oameni cu care m-am întâlnit fizic ori cu care am lucrat la proiecte. Aveam într-o vreme peste 1500 de „prieteni” pe Facebook. Este greu să ții contactul cu 5-10 oameni iar 1500 era prea mult. După ceva sesiuni de curățenie am ajuns la mai puțin de 100 și tot mi se pare un număr mare.

Refuză „add friend” cu nerușinare și dă unfriend din reflex ca să îți fie bine pe Facebook.

4. Dau unfollow la aproape toți și toate pe rețele sociale

Din toți prietenii de Facebook am dat follow numai pentru 5 oameni și vreo 30 de pagini sunt în lista de „see first”. Așa mă asigur că timeline-ul este curat și arată doar lucruri care sunt pe interesul meu. Bula mea este a mea.

5. Pentru știri folosesc Feedly și nu citesc comentariile la articole/filme

Mulți folosesc social media pentru a primi știri, dar trebuie să cureți și să dai unfollow în veselie ca să ai știrile potrivite și nu pleava generală de pe acolo.

Tocmai de aceea folosesc Feedly cu 250 de surse de unde am știri din toate domeniile posibile. Mai urmăresc câțiva oameni pe Facebook și Twitter și sunt înscris la ceva newslettere și canale YouTube de interes. Vreau știri, primesc știri.

Pentru a-mi calma creierul refuz în mod conștient să citesc comentariile de la articole ori filme. Vin, consum materialul, eventual dau share și apoi dispar. Simplu.

6. Emailuri și comentarii cât mai scurte

Dacă răspund la vreun status, atunci o fac cu numărul minim de caractere posibil. Cu cât scrii mai mult, cu atât îți mărești șansele ca omul de dincolo de fir să interpreteze greșit un lucru. Este mai simplu să zici NU decât „am părerea că ar trebui să mai pierdem timp până ne decidem”. Emailurile sunt la fel: scurte și la obiect, fără prea multe politețuri.

7. Chiar dacă lucrez la un proiect cu cineva, nu mă feresc să îmi zic părerea așa cum o am în cap

De fel sunt politicos, dar indiferent de relația pe care o am cu tine, dacă simt că trebuie să îți zic că faci ceva greșit, vei afla cât de curând părerea mea. Tocmai de aceea unul dintre foștii mei manageri zicea că apreciază un lucru la mine, mai mult decât orice altceva: nu generez surprize, știe cu cine are de-a face. Nu sunt un individ agresiv sau ofensiv, dar nici nu mă poți numi politicos în sensul strict. Direct este un cuvânt des folosit. Direct, simplu.

8. Rar împrumut oamenii cu bani

Și când o fac suma trebuie suficient de mică încât să nu sufăr degeaba dacă nu o primesc înapoi. Așa mă asigur că am bani de chirie ori de mâncare pe luna respectivă. Desigur, asta dacă este să dau împrumut, ceea ce este un fenomen extrem de rar. Oamenii care nu mi-au returnat banii au pierdut prietenia cu mine. Ieftini, aș zice.

9. Mă ocup de treburile administrative înainte de orice

Dacă vine factură, ceva de plată, amendă, mă ocup de situația respectivă pe loc, indiferent supărarea generată. Nu amân doar pentru că nu îmi place. Chestiunile administrative se fac primele și apoi poți plânge în pumni cât vrei, dar asta după ce ai făcut ce trebuia făcut.

10. Evit scenariul „Cum ar fi fost dacă…”

Dacă îmi pun întrebări gen „Cum ar fi fost dacă aș fi făcut X sau Y”, atunci am ratat o situație posibil benefică. Atunci când trebuie să iau o decizie o iau în ideea că voi menține direcția respectivă for ever and ever. Nu mai are rost să întreb „dacă”. Viața este prea scurtă să o petrec imaginând scenarii alternative. Important este să învăț tot mai mult cu fiecare decizie și să îmi dau silința să iau o decizie mai bună în viitor.

4 răspunsuri la “Reguli pentru o viață simplă și liniștită”

Astea sunt semne de bătrâneţe😅.
La mine au început mult mai devreme.