Categorii
Arhiva Personal Tehnologie

Tehnologia explicată: RAM, SSD tip NVME, PCIE

Este bookmark time, adică un nou articol cu linkuri către articole și filme care ne explică tehnologiile pe care le folosim, poate, zi de zi.

Pentru un fan al calculatoarelor sau pentru un gamer informațiile de genul sunt un minim necesar. Vorba aia, dacă nu ai idee ce sunt memoriile RAM, atunci nu știi că pentru a avea memorii RAM DDR4 trebuie să ai procesor și placă de bază compatibile. Bine, compatibilitățile se verifică invers, dar ai prins ideea.

Cum funcționează memoriile RAM?

Din urmă cu 70 de ani când putea vedea fiecare bit de memorie care era, de fapt, un inel metalic magnetizat la intersecția a două fire perpendiculare și până la tranzistorii de 10-20 nm de azi este cale lungă, dar ce trebuie știut este că puteam avea tehnologiile astea mult mai devreme.

Ca idee, ce se folosește azi în zona mainframe sau a supercomputerelor va fi folosit în dispozitivele mobile de peste 15 – 20 de ani.

Memoriile RAM au fost inventate pentru calculatoarele vechi, unele folosind tuburi vidate pentru procesoare, și au ajuns să fie unele dintre componentele cele mai importante azi pentru jocurile video.

Cum funcționează compresia Lempel-Ziv?

Știam că folosim compresie în mutle situații, unul dintre exemple fiind JPEG, GIF sau AVI, dar nu știam care ar fi metoda specifică. Compresia Lempel-Ziv este un exemplu interesant de ingeniozitate umană.

Cum faci clonarea și crearea unei imagini de sistem pentru un SSD?

A trecut mult timp de când am avut nevoie de o imagine a unui sistem de operare ca să fac un USB bootabil. Acum ceva ani era un efort destul de mare să faci un USB bootabil sau să găsești driverele potrivite pentru placa de sunet. Vorbim de 2010, da?

Contează frecvența unui procesor?

Pe scurt, da. Este drept că acum un procesor face mai multă muncă pentru fiecare hertz ori ciclu de funcționare decât calculatoarele mai vechi, dar asta nu înseamnă că o frecvență mai mare nu este utilă.

Dacă alegi procesoare Intel și ai ceva bani, atunci alege variantele cu „K” la final pentru că ele pot fi manipulate în a funcționa la frecvențe mai mari.

Viitorul stocării în cloud: NVME over fabric

Faza cu cloud-ul este la fel ca cea cu serverless: nu este la tine în calculator, dar tot este undeva, pe calculatorul cuiva.

Ce este NVME SSD?

SSD, solid state drive, este un fel de USB obez și plat pe care îndeși multe date, de obicei mai rapid la citire și scriere de 10x față de un HDD, clasicul și deja vechiul hard cu platane.

NVME este varianta mai rapidă a SSD-urilor, variantă care permite scrierea a 2,5GB de date pe secundă. Mai rar așa distracție.

Fericirea mare este când ai net de 1Gbps, placă de bază cu ethernet de 1Gbps și apoi un asemenea SSD care poate scrie oricât de repede descarci de pe net. Nu fii invidios pe mine acum, da?

Slotul M.2 explicat

M.2 este mult mai rapid ca SATA, port care devine „clasic” deja.

Comparație între M.2 și U.2

Ce sunt sloturile PCIE?

Sunt folosite în special pentru plăcile video (computere grafice implantabile, nu alta) pentru că transmit mulți giga de date pe secundă. La cât de complexe sunt jocurile azi îți dai seama că nu puteai supraviețui cu vechile porturi AGP.

Poți folosi o placă video nVidia cu un monitor FreeSync?

Da, dar doar dacă te plictisești. Dacă îți permiți plăci video de la nVidia, atunci îți permiți și monitor de gaming.

Securitate WiFi WPA3 explicată

De la podcastul Security Now afli des că securitatea este ca un organism viu: evoluează, este combătută, are mereu ceva nou de descoperit.