Aveam cam o oră de așteptat la rând după calculele mele. Cum nu merg să îmi fac acte în fiecare săptămână o oră mi se pare chiar puțin. Beau o cafea, mai citesc două-trei capitole din ebook-ul de pe telefon și ajung chiar la ușă.
O tanti venise cu bărbatul să facă ceva acte. Aveau și bebe-ul cu ei. Oameni modești. Simpatic copil, tatăl fericit până peste poate și mama, cam urâțică, dar mândră de odraslă, plimba copilul pe la toți pereții și bătea în afișele de pe ei pentru a-l liniști.
Ajunge la un afiș rupt pe jumătate chiar lângă ușa unde trebuia să intru eu.
„Să nu…” dar uite că se apropie cu plodul de afișul respectiv și se joacă cu el.
Să îi zic să stea cuminte? Va fi o nebună când îi zic asta? Va trebui să mă bat cu bărbatu-său numai ca să știe ea că nu este bine să aduci un bebe lângă un afiș rupt pe jumătate? Ei, poate că nu trebuie… Poate…
Cât timp judecam posibilele acțiuni isterice ale unei mame nițel aeriene atunci când îi atragi atenția asupra unor lucruri mă uit la bebe. Mai avea puțin și punea mâna pe afiș.
„Dar poate că își dă seama…”
Când a avut ocazia, copilul a prins afișul cu o ciudă demnă de filmul 300 și a rupt. Cu ciudă. Cu forță. Fără milă. Colțul din dreapta s-a rupt pe loc sub jugul nemilos al barbariei copilului și sunetul rupturii mi-a răsunat ca o dojană blestemată în cap: „Na, prostule, greu ți-a fost să îi zici să nu se apropie de afiș”.
Și, vorba aia, era un afiș educațional gen „Nu da/lua mită”. Bunătate de afiș stricat din cauze unei zănatece.
#handsofftheafis
2 răspunsuri la “Vezi că… Ai grijă că… Ah, la naiba!”
Afişul era deja rupt pe jumătate. Poate o să ajungi în postura respectivilor părinţi la un moment dat pentru că, vezi tu, chestiile alea de prin filme şi cărţi despre „Be a good mother/father for your todler” sunt pure utopii în 90% din timp.
Nu cred că era de dorit să auzi urletele bebeluşului în timp ce părinţii aşezaţi cuminţi pe bancă, îi explicau ce fac ei acolo şi de ce trebuie să aştepte.
So, ca părinte nu cred că mama respectivă merită epitetul „zănatecă”.
Also, afişele sau afişajele importante şi fără un termen „expiră mâine” trebuie înrămate frumos, altfel odată şi odată vor dispare sub furia bebeluşilor sau a altor forţe supra-extra-terestre-şi-naturale. 😀
#dontgetmadatme 😀
Tot ce trebuia să facă mama respectivă era să nu apropie copilul de afiș. Zănatecă tot rămâne. Am decretat io 😀