De două zile ascult în continuu Star Guitars a trupei Chemical Bothers. Un lucru care se petrece rar, de altfel, pentru că ascult o melodie doar de 2-3 ori și apoi trec la alta. Star Guitar este altfel. Se pliază cel mai bine pe situatia de acum, în care sunt aglomerat până peste cap cu tot felul de lucruri.
Mă trezesc, lucrez, este deja ora 23:00 și mă pun la somn. Și încă mai am de lucru. Deh, viață de blogger, nu alta.
Tocmai de aceea o melodie ca cea de mai sus mă ajută să fiu mai relaxat. După ce o ascult de 20 de ori mă duc pe tabul cu video și mă uit la tot filmul ca mai apoi să mă întorc la ce am de făcut.
Muzica este mai importantă decât am vrea să credem. Ziceam asta prin 2010 (extra1 și extra2), o spun și niște tipi mai deștepți ca noi care lucrează în domeniul muzicologiei evoluționare, adică a rolului muzicii în evoluția omului de la o simplă primată la animalul de azi.
Have fun!