Categorii
Arhiva Blogging

[Vlog] 6 lucruri despre timp


Cu siguranță ai auzit că amicii celor 7 violatori din Vaslui spuneau că nu este corect ca ei să facă 5 ani de zile închisoare pentru 5 minute de plăcere. Desigur, motivarea aceastea este idoată de-a dreptul, dar m-a făcut să mă gândesc mai mult la timp și la consecință existenței acestuia.

Ca idee, poți strica ceva în câteva secunde, dar poate dura ani întregi să îl repari. Tot așa și în viața de zi cu zi: un violator își face de cap câteva minute sau ore, dar distruge o viață de om.

Așadar, timpul este o parte din viața noastră care trebuie luat în serios. Avem 6 lucruri de ținut minte:
1. o secundă este egală cu aproximativ 9,1 miliarde de perioade ale radiației corespunzătoare tranziției între cele două nivele hiperfine ale stării de bază a atomului de Cesiu-133.

Definiția a fost stabilită în 1967 și a pus bazele ceasurilor atomice. Un asemenea ceas atomic, FOCS 1, instalat în 2004, are o eroare de o secundă la 30 de milioane de ani.

2. al-Biruni a stabilit, în 1000 en, că o secundă este a 86400-a parte din zi.

3. În data de 01 iulie 2015, la ora 02:59 s-a adăugat o secundă astfel că am avut secunda 02:29:60 și nu 02:59:00. Dat fiind că planeta noastră încetinește în rotirea sa în jurul axei proprii, ea a încetinit cu 26 de secunde din 1972 încoace. Secundele se adaugă pentru a sincroniza timpul măsurat de noi cu mișcările planetei.

4. Ruth Belville (1850 – 1940) a vândut ora exactă celor 200 de clienți ai săi din zona Londrei între anii 1890 – 1940. Mergea zilnic la Observatorul Greenwich, aranja ceasul conform orei afișate și apoi ducea timpul exact către clienții săi.

5. Sateliții GPS, situați la 20 000 km altitudine și orbitând cu viteze de 14 000 km/h, sunt în viitor cu aproximativ 38 de microsecunde/zi. Este vorba de faptul că distanța față de planeta noastră face ca timpul pe acei sateliți GPS să curgă mai repede.

Astfel, se fac corecturi pentru ca timpul calculat de sateliții GPS să corespundă cu cel de pe Terra. Dacă nu s-ar face corecțiile, atunci am avea erori de navigare de 10 km/zi.

6. Inima omului bate de 60 de ori pe minut și aproximativ de 2,2 miliarde de ori în toată viața omului. Avem 2,2 miliarde de secunde de trăit, așadar trebuie să le folosim cu rost.

Surse:
7 mizerii de oameni
ce este secunda
o secundă în plus
– despre comercianții de timp – Ruth Belville
GPS și relativitate
câte bătăi de inimă are omul într-o viață